Web Analytics

Senatorul Andrei, asociat cu asociatul mafiei italiene

de | 10.02.2011 13:47 | Dezvăluiri

# Pe Nicolescu l-a răpus „Războiul gunoiului”. De la o zi la alta, ies la iveală tot mai multe coincidenţe stranii care deconspiră războiul pe viaţă, pe moarte şi pe putere dintre preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu şi senatorul portocaliu, Mircea Andrei, pretendent declarat la scaunul primului. În paralel cu derularea absolut halucinantă a evenimentelor legate de arestarea şi apoi eliberarea lui Nicolescu, pe teatrul de operaţiuni de la Consiliul Judeţean se desfăşoară un alt război, cel al gunoiului. Mult mai perfid şi mai murdar deoarece la mijloc sunt 35 milioane de euro, sumă la care este evaluat  contractul pentru administrarea depozitului de deşeuri ecologice de la Albota. Şi cum nimic nu e întâmplător pe lumea asta, lui Nicolescu i se trage şi de la faptul că una dintre firmele care s-au înscris la licitaţia organizată la acest început de an şi care trage cu dinţii să câştige concesionarea gropii de gunoi de la Albota aparţine unui asociat al senatorului Mircea Andrei. Misteriosul asociat al lui Andrei, Victor Dombrovschi, este, la rându-i, asociat cu fraţii Sergio şi Giuseppe Pileri, doi oameni de afaceri italieni cercetaţi în Palermo pentru asociere de tip mafiot şi spălare de bani. Iată, aşadar, cum apare în ecuaţia gunoiului de la Consiliul Judeţean şi mafia italiană, printr-un om care nu-i doar prieten, ci şi partener de afaceri cu senatorul Mircea Andrei, actualul şef al PDL Argeş. De altfel, controversatul Victor Dombrovschi defilează triumfal prin declaraţia de avere a senatorului portocaliu milionar în euro, Mircea Andrei, la concurenţă cu soţia acestuia, Iuliana Andrei. Deloc întâmplător, Mircea Andrei deţine majoritatea proprietăţilor imobiliare din Bucureşti (inclusiv fosta policlinică Batiştei), împreună cu Victor Dombrovschi, în cotă de ½ fiecare. Acum vi s-a luat vălul de pe ochi? Realizaţi ce companie „selectă” susţine senatorul Andrei la licitaţia pentru concesionarea, pe 25 ani, a gropii de gunoi de la Albota?  Pregătiţi-vă de nişte dezvăluiri care l-ar face invidios şi pe Julian Assange, celebrul fondator al site-ului Wikileaks.

Victor Dombrovschi – Gaze şi gunoaie cu Mafia italiană

Aşadar, printre firmele care vor să câştige cu orice preţ, dar chiar cu orice preţ, potul de 35 milioane de euro scos la bătaie de CJ, odată cu concesionarea serviciilor pentru administrarea gropii de gunoi de la Albota, se află şi firma Ecorec, al cărei patron este Victor Dombrovschi, împreună cu fraţii Pileri din Palermo. Despre aceştia v-am spus deja că sunt cercetaţi în Italia pentru asociere de tip mafiot şi spălare de bani. Plecat din ţară între 1977-1994, Victor Dombrovschi a venit cu bani din Australia. Foarte interesant este că misteriosul Victor Dombrovschi deţine acte de identitate şi sub numele de Victor Douglas, ceea ce ne sporeşte suspiciunile că personajul a fost sau este în continuare cel puţin omul serviciilor secrete româneşti. Dombrovschi controlează actualmente societatea Gaz Vest, care distribuie gaz (de la Romgaz) în 35 de localităţi din Transilvania. Un alt business de-al său este salubrizarea. Împreună cu fraţii Pileri, Dombrovschi administrează gropile ecologice de la Glina (Bucureşti), din Tulcea şi curăţă oraşul Mangalia. Acum, cei trei au pus ochii şi pe gunoiul din judeţul Argeş. Ca o paranteză, pentru fraţii Pileri a lucrat şi colonelul (r) SRI Corneliu Păltânea (fost şef al SRI Prahova, de asemenea un apropiat al lui Mircea Andrei), judecat şi condamnat în 2010, pentru luare de mită, la trei ani de închisoare cu suspendare, printr-o decizie care nu e definitivă. Care-i, de fapt, legătura şi mai directă între Victor Dombrovschi şi senatorul Mircea Andrei? Iat-o! Cei doi, împreună cu fostul deputat Viorel Gheorghiu (ginerele baronului de Ilfov Constantin Bebe Ivanovici) fac parte din gruparea de afaceri intitulată «Epoleţii de la Snagov».  În 2001, Viorel Gheorghiu (parlamentar PSD, trimis în judecată pentru că şi-a înscenat furtul unui autoturism BMW ca să încaseze asigurarea), alături de Victor Dombrovschi şi avocatul Mircea Andrei, au fondat compania Gaz Sud. (E vorba practic de o societate similară cu Gaz Vest, deţinută de acelaşi Dombrovschi în Transilvania). Cu autorizaţii obţinute pe vremea PSD, în timpul guvernului Năstase, societatea celor trei a căpuşat la greu furnizorul Romgaz (de stat), intermediind cumpărarea acestui combustibil  de către populaţia din localităţile rezidenţiale de la marginea Capitalei: Snagov, Pantelimon, Moara Vlăsiei, Afumaţi, Gruiu, Baloteşti şi Ciolpani. Practic, autorizaţia exclusivă de intermediere de gaz de la Romgaz, către populaţia din comunele limitrofe Bucureştiului, a transformat firma lui Mircea Andrei şi Victor Dombrovschi într-o societate super profitabilă. Pe 2 noiembrie 2007, cu un portofoliu de contracte si concesiuni impresionante, compania Gaz SUD este vândută către fondul de investiţii Ligatne Limited. Pentru acţiunile sale, Mircea Andrei a încasat atunci 20 milioane de euro. Ulterior, directorul comercial al Gaz Sud, nimeni altul decât colonelul (r) SRI Ion Badea, admitea în Evenimentul Zilei, pentru ziaristul Mihai Munteanu, că e foarte probabil ca în acţionariatul fondului de investiţii care i-a plătit cele 20 milioane de euro lui Mircea Andrei să fi intrat ruşii. Textual, Badea a zis: „Cred că ar putea fi o acţiune concertată a ruşilor“. Acum realizaţi cui a trebuit să facă faţă Constantin Nicolescu la licitaţia pentru concesionarea gropii de gunoi de la Albota? Şi de ce ţine atât de mult senatorul PDL Mircea Andrei să preia, prin orice mijloace, conducerea Consiliului Judeţean? Simţind că pierde teren în afacerea cu concesionarea gropii de la Albota, firma Ecorec a lui Dombrovschi a făcut contestaţie la Comisia de licitaţie numită de Consiliul Judeţean cerând suspendarea procedurii de atribuire. Scandalul e în derulare, iar pe fir a intrat şi DNA Piteşti.
***

Prigoană pofteşte şi el la gunoi

În hora gunoiului a intrat şi firma Rosal Grup a magnatului Silviu Prigoană, care, de asemenea, a contestat licitaţia. Avem de a face, aşadar, cu două firme portocalii îngrijorate de faptul că pot pierde potul de 35 milioane euro pus la bătaie de UE, prin Consiliul Judeţean, pentru funcţionarea gropii de gunoi de la Albota. Lucrurile sunt extrem de complicate pentru că Nicolescu şi Consiliul Judeţean au picat în viesparul unei afaceri care depăşeşte graniţele judeţului Argeş şi are o miză politică şi financiară uriaşă. Firmele portocalii Ecorec şi Rosal Grup, unde au interese Mircea Andrei şi Silviu Prigoană, se luptă cu Iridex Group, aparţinând fostului senator PC Cornel Pascu, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai magnatului Dan Voiculescu. E clar acum ce rechini se luptă şi pentru ce? Pe lângă aceste firme, în lupta  pentru gunoiul Argeşului au mai intrat şi alte companii cu pedigree internaţional, SIE sau local, pe care  vi le prezentăm mai jos, în formulă completă.
***

Viesparul firmelor care l-au încolţit pe Nicolescu

1. Rosal Grup – Silviu Prigoană
2. Ecorec – Victor Dombrovschi, fraţii Pileri (susţinuţi de şeful PDL Argeş, senatorul Mircea Andrei)
3. Iridex Group – fostul senator PC, Cornel Pascu (susţinut de magnatul Dan Voiculescu)
4. Vivani Salubritate (despre care se spune că este susţinută de către deputatul de Argeş, Bogdan Niculescu Duvăz)
5. Asesoft Ploieşti – magnatul Sebastian Ghiţă (un apropiat al lui Victor Ponta)
6. Veolia – Franţa (administrator este fostul rugbyst Octavian Murariu, actual preşedinte al Comitetului Olimpic Român)
7. SC Remondis, cel mai mare producăto
r de „green energy”  din Europa
8. Girexim – afaceristul piteştean Gheorghe Văsâi (care merge în asociere cu Keviep-Ungaria şi Eco Bihor)
9. Green Power Tehnology, firmă controlată de omul de afaceri piteştean Gheorghe Badea (care merge în asociere cu consorţiul francez Veolia)
P.S. Circulă o informaţie cu parfum de adevăr că, dacă ar fi trăit Florea Costache, lucrurile se rezolvau aşa cum trebuie şi nici Constantin Nicolescu nu ar mai fi fost arestat.
Material realizat de Gabriel Grigore

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii