Digi24 a obținut în exclusivitate mărturia primului salvator care a intrat în blocul din Rahova, la doar câteva minute după explozia care a ucis 3 femei. Acesta a povestit cum oamenii îl rugau să le salveze rudele prinse sub dărâmături, dar și cât de greu a fost să-și croiască drum prin clădirea care stătea să cadă.

17 octombrie, 9:08. Ștefan nu va uita niciodată acea oră la care un apel la 112 semnala tragedia. Apelul declanșase mobilizarea tuturor unităților de pompieri din Capitală. „A fost o zi normală, că oricare alta. Mi-am efectuat schimbarea turei de serviciu și a venit apelul. Am fost chemați pe stație radio de către dispecerat privind o explozie pe Calea Rahovei urmată de incendiu”, povestește el pentru Digi 24.
Citește și: Inspector antifraudă prins în timp ce primea 3.000 de lei mită
Alături de Ștefan erau alți patru camarazi. Distanța dintre unitatea lor și blocul afectat nu era mare — aproximativ 2 kilometri. Însă când s-au apropiat au realizat gravitatea situației. „Calea Rahovei era blocată. Foarte multă lume agitată ne făcea semne unde este evenimentul. Am coborât din mașină pe sensul opus, am traversat calea liniei de tramvai. Am coborât toți din mașină și încă de pe drum am văzut etajele cinci și șase prăbușite”, își amintește Ștefan.
Imaginile erau șocante, chiar și pentru salvatori cu experiență. Nu aveau timp să își dea seama ce se întâmplă — erau oameni care aveau nevoie disperată de ajutor. „Oamenii erau agitați, nu știau în ce parte să fugă, să alerge, țipau, ne-au indicat cele două victime care erau spulberate de blocul opus, la peste 30 de metri de explozie, încă de la intrarea în bloc se simțeau miros înțepător, specific unei explozii. Mult praf, gălăgie, țipete. Oamenii coborau fiecare cum puteau, câteva zeci de oameni”, povestește Ștefan.
Pe măsură ce au avansat etaj după etaj, pompierii încercau să evacueze oamenii din zone mai accesibile, apoi să se concentreze pe zona distrusă de explozie. Acolo au găsit-o pe fata de 17 ani. „Cu mama adolescentei ne-am întâlnit când am constituit prima dată echipele de căutare-salvare și colegii mei s-au întâlnit cu mama fetei, care a fost găsită în colțul blocului, și se ruga de noi «duceți-vă sus, că fata mea e prinsă sub dărâmături».”
Un coleg care făcea recunoașterea perimetrală a observat o mână la etajul cinci. În acel moment, echipa s-a decis să intre, asumându-și riscul. „Persoana se afla fix pe colțul blocului, nu era prinsă sub dărâmături, doar erau niște haine căzute peste, căzând de la etajul șapte. Am îndepărtat acele lucruri cu ajutorul unei tărgi, am extras-o din zona respectivă. Am încercat să ne grăbim să o extragem cât de repede putem, știam că fiecare secundă contează pentru ea”, spune Ștefan.
„A fost o intervenție dificilă pentru mine, chiar și pentru colegii mei cu care, având 20 de ani vechime, nu s-au întâlnit cu așa ceva în cariera lor”, adaugă el. Explozia din Rahova a provocat moartea a trei femei, rănirea a 15 persoane și distrugerea locuințelor pentru 54 de familii.
Citește și: Autoritățile din Cernăuți închid 16 licee cu predare în limba română




0 Comentarii