Intenția de a petrece câteva momente de relaxare în balconul apartamentului unde locuiește Iulian, a însemnat intervenția rapidă în cazul unui incendiu izbucnit la un autoturism.
S-a întâmplat aseară în cartierul Exercițiu din municipiul Pitești, când a observat de la balconul său că iese fum de la compartimentul motor al unui autoturism parcat și nimeni nu se afla în jur. Era clar un incendiu, așa că știind că în apropiere este un izvor, pentru a potoli vâlvătaia a luat o găleată pe care o avea prin casă, timp în care și-a anunțat colegii de producerea evenimentului.
A încercat pe cât posibil să țină flăcările sub control și a reușit, primind sprijin și de la un alt cetățean. Pompierii au ajuns în scurt timp cu o autospecială de stingere, localizând și lichidând cu operativitate incendiul.
Din fericire, evenimentul a fost anunțat în timp util și flăcările au fost împiedicate din propagarea rapidă atât la întreg autoturismul, cât și la cele aflate în imediata apropiere. Au ars elemente combustibile de la compartimentul motor și din componența bordului. Nu au fost victime, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost de natură electrică.
0 Comentarii