Joi, 15 august, un echipaj al Poliţiei Rutiere Argeș, aflat cu atribuții de serviciu pe DN 65, a fost sesizat, direct, de conducătorul unui autoturism care era pe şosea, în Lunca Corbului, satul Mârghia, cu privire la faptul că un alt autovehicul – ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă – ar fi provocat avarii autoturismului pe care îl conducea, iar după acel incident ansamblul rutier și-a continuat deplasarea.
Citeşte şi: Accident grav în Argeş, cu cinci răniţi! Trei sunt minori
Ansamblul auto în cauză se deplasa spre județul Olt, locul incidentului fiind în apropiere de limita cu acest județ – după cum a precizat Biroul de presă al IPJ Argeş.
Polițiștii au pornit în urmărirea acelui autovehicul, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune (în regim de circulație prioritar).
Pe raza localității Colonești din județul Olt, un alt conducător auto nu a acordat prioritate de trecere echipajului de poliție, pe fondul unei manevre de depășire a unui alt autoturism.
Conducătorul echipajului de poliţie a reușit să evite impactul cu autoturismul care a inițiat manevra de depășire fără a se asigura, dar pentru a evita impactul, a intrat într-un șanț betonat, autospeciala suferind avarii ușoare.
Nicio persoană nu a fost rănită. Urmarea: conducătorul acelui autoturism a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002, iar permisul auto i-a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce timp de 60 de zile.
Totodată, ansamblul rutier căutat, ca urmare a implicării în evenimentul rutier sesizat inițial, a fost depistat pe raza orașului Balș, din judeţul Olt, de către polițiștii olteni; acesta era condus de un bărbat de 29 de ani, din comuna Stoenești, județul Olt.
Citeşte şi: Argeș. Femeie rănită grav în Piatra Craiului, luată cu elicopterul SMURD
Polițiștii Serviciului Rutier Argeș și-au continuat misiunea, iar conducătorul ansamblului rutier a fost sancționat contravențional cu o amendă de 990 de lei, conform OUG 195/2002, pentru neadaptarea vitezei în curbă deosebit de periculoasă, la trecerea pe lângă un alt autovehicul, în urma căreia a rezultat avarierea autoturismului.
0 Comentarii