Web Analytics

Poliţist argeșean- concurent la Duatlonul Regal Invictus

de | 28.10.2019 15:15 | Actualitate

 

Un poliţist din cadrul Serviciului Cabinet a participat, în calitate de concurent, la Duatlonul Regal Invictus, ediția a III-a, un eveniment sportiv dedicat zilei de 11 noiembrie – Ziua Veteranilor din teatrele de operații, desfăşurat în data de 26 octombrie a.c., la Curtea de Argeş.

La evenimentul organizat pentru cei care şi-au pus datoria față de țară mai presus de propria viață, poliţiştii argeşeni, nu numai că au asigurat buna desfăşurare prin structurile de poliţie rutieră şi ordine publică, ci au fost reprezentaţi, în cadrul competiţiei, de agent şef Mateescu Nicuşor.

Acesta a participat la proba de duatlon, respectiv 3,5 km alergare, 21 km bicicletă şi încă 3,5 km alergare. Fiind un împătimit al sportului, poliţistul nu scapă nicio ocazie de a participa la astfel de competiţii, de cele mai multe ori, împreună cu familia.

Din anul 2013, atunci când a participat la un maraton de 42 de km, desfășurat la Istanbul, polițistul se înscrie, frecvent, la evenimente sportive, dar parcurge și trasee montane, din dorința de a face mișcare.

În anul 2019 a participat la competițiile de Triatlon Xman Oradea (2 km înot, 100 km cu bicicleta și 21 km alergare), la Half Marathon Pitești și Randonneurs România (200 km cu bicicleta).

Soţia sa, Mihaela, îi împărtăşeşte această pasiune, participând și ea la Duatlonul Regal, la proba de Cros. Nu este pentru prima dată când cei doi participă la competiţii sportive, pentru că sportul a devenit un stil de viaţă pentru ei.

Chiar dacă nu a urmărit să urce pe o treaptă a podiumului, agent şef Mateescu Nicuşor spunea că: ”Sportul, indiferent de forma lui, îţi dă o stare de bine, iar mişcarea înseamnă viaţă.”

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole