Web Analytics

Polițist acuzat de abuz de rudele unui tânăr la care a scos pistolul

de | 26.07.2017 12:15 | Actualitate

politist01Un conflict petrecut luni seară în centrul Piteștiului, între un grup de tineri și un echipaj de Poliție al Secției 1, ia amploare după ce rudele unuia dintre tineri i-a acuzat pe oamenii legii de abuz.

Tot scandalul a fost filmat de prietenii unui motociclist oprit în trafic de echipajul de poliție, pe motiv că a trecut pe culoare roșie a semaforului. În momentul în care amicii tânărului, aflați într-o mașină care circula în spatele motocicletei, au oprit și ei, conflictul a escaladat: înjurături, țipete de pe margine, haos. Un polițist a pus mâna pe armă în momentul în care unul dintre prietenii motociclistului, Alex Anghel, s-a urcat în mașină, şi l-a îndreptat spre acesta, ceea ce a amplificat isteria generală. Rudele tânărului amenințat cu arma anunță că vor face o plângere penală cu privire la reacția polițistului pe care o consideră disproporționată în raport cu gravitatea faptelor.

„Ei se întorceau toți de la un curs de dans. Motociclistul era singur, iar soția mea și cumnatul (Alex Anghel), în mașină, iar în spatele lor, o altă mașină, în care se afla profesoara de dans. De la BRD a ieșit un echipaj de Poliție. Echipajul l-a văzut pe motociclist trecând și s-a luat după el. Au dat drumul la girofar. Polițiștii au spus că a trecut pe roșu la trecerea de pietoni de la Muzeul de Artă. Cei aflați în mașina din spate spun că a trecut pe verde. El a văzut Poliția în spatele lui abia când era la Davila și se încadrase să facă dreapta, a virat și a oprit imediat pe partea stângă. Era cu motorul oprit în momentul în care Poliția ajuns lângă el. Polițiștii s-au dat jos din mașină, nu l-au legitimat, l-au dat jos de pe motocicletă, l-au tăvălit prin parcare şi i-au pus cătușele. Mașina în care erau cumnatul și soția mea a oprit, cumnatul a întrebat ce-i fac, ce a făcut… Au țipat la poliţişti să-l lase în pace. Poliístul s-a întors la cumnatul meu, se vede pe filmare când ţipă, înjură şi îl împinge în maşină. Se aude pe filmare când unul din polişti îi spune <<mută maşina>>. Celălalt poliţist a scos pistolul la Alex, care era în mașină”, a declarat, pentru Jurnal de Argeş, Cosmin Mocăița, soţul tinerei care a filmat toată povestea.

politist02Tinerii anunţă că se vor adresa inclusiv Ministerului de Interne.

„Totul a pornit de la faptul că băiatul a trecut sau nu pe roșu. Ok. Să spunem că n-a oprit, ii iei permisul, îi dai amenda maximă, nu bați pe nimeni, nu ameninți, nu scoți pistolul.  De la o situație minoră s-a ajuns la ceva care se putea încheia foarte urât. Reacția polițistului este abuzivă și exagerată”.

„Din informațiile deținute până la acest moment de Inspectoratul Județean de Poliție, rezultă că a acționat în limitele legii”, a declarat, pentru Jurnal de Argeș, inspectorul principal Mădălin Zamfir, purtător de cuvânt al IJP Argeș.

Potrivit Poliției Argeș, motociclistul venea cu viteză dinspre BRD, spre Teatrul Alexandru Davila,  când a fost văzut de un  echipaj de poliție care ieșea din parcarea Secției 1, pe lângă BRD Pitești. Echipajul s-a luat după motociclist, care nu a oprit la niciunul din cele trei semafoare. A fost prins abia pe strada Ana Ipătescu, coborât de pe motocicletă și încătușat. Tânărul care a intervenit pentru prietenul său a fost amendat cu 3.500 de lei pentru împiedicarea desfășurării, în bune condiții, a unei anchete, iar motociclistul s-a ales cu permisul suspendat și 580 lei amendă.

 Vezi video: https://www.facebook.com/jurnaldearges/videos/667305763465039/

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii