Muzeul Național al Literaturii Române a adus, instant, vestea cea tristă: s-a stins, în ultimele ore ale anului 2022, Adam Puslojić, poetul şi traducătorul „sârbo-valah” atât de mult legat de literatura (poezia) română. S-a născut în 11 martie 1943 într-un sat românesc de pe valea Timocului, iar predecesorii săi se numeau, de fapt, Pusloi.
S-a ilustrat încă de la debut (prin 1963-64) ca traducător din Nichita Stănescu, care-i va deveni prieten apropiat (volumul nichitian „Belgradul în cinci prieteni” îi e dedicat în parte). A debutat ca poet în 1967, iar doi ani mai târziu i-a apărut un volum de traduceri din Marin Sorescu – alt poet familiar lui.
Adam Puslojić a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România (Filiala Iași), membru de onoare al Academiei Române (din 1995) și unul dintre fondatorii mișcării poetice klokotrizam.
După absolvirea studiilor de filologie ale Universității din Belgrad, Adam Puslojić a debutat, în 1967, cu volumul de poezii „Postoji Zemlja” („Există pământul”).
Citește și Poetul imigrant Mihai Gane s-a întors la rădăcini. Sărbători la Lereşti, cu familia şi prietenii
S-a făcut remarcat ca un foarte bun traducător de literatură română contemporană, fiind prezent adesea la manifestări literare în România.
În limba română, a publicat volumele: „Plâng, nu plâng” (1991), „Adaos” (1999), „Versuri din mers” (2003), „Trimitor la vise” (2005), „Tăcere lustruită” (2006), „Asimetria durerii” (2009), „Exaltare din abis”, „Inscripții abrupte”, „Culmea” (2016).
A primit Premiul pentru contribuția la cultura națională, Premiul „Ivo Andrić” – Opera Omnia (2014), Premiul pentru traducerea și promovarea operei eminesciene, ediția 2020, decernat anual de Memorialul Ipotești, Premiul Festivalului Internațional „Tudor Arghezi” de la Târgu-Jiu și alte distincții.
Prin dispariția lui Adam Puslojić, lumea literară din Serbia și România suferă o ireparabilă pierdere.
Trebuie spus că Adam Puslojić a fost unul dintre marii și discreții prieteni ai Piteștiului. Și-a lansat la Pitești cărți, a participat la lansarea cărților altora, întreținea relații apropiate cu ÎPS Calinic, cunoștea viața literară locală, publica în revista ARGEȘ pe care o și primea. Am vorbit ultima oară cu domnia sa la începutul lunii octombrie pentru a-l invita la lansarea volumului „Închisoarea poeților”, al lui Florian Silișteanu, care i-a fost o bună perioadă foarte bun prieten (îi spunea „Nașu”). A declinat invitația, mărturisindu-mi că este internat, fiind grav bolnav cu plămânii… Iată că, până la urmă, boala l-a răpus pe bărbatul cel falnic ce trăia numai întru cultură.
Dumnezeu să-l țină în Lumina Sa!
P.S. Foto-document din 3 martie 2007, la Pitești, după ce-și lansase, la Primărie, două cărți, „Trimitor la vise” și „Tăcere lustruită”. Alături de (de la stânga la dreapta) Nicolae Oprea, Aurel Sibiceanu, Jean Dumitrașcu, Mircea Bârsilă, Florian Silișteanu și Cristian Vasile. Toți cei prezenți au și scris, la acea agapă, un poem la comun, „Poeții la Pitești”, reprodus mai an în „Jurnalul de Argeș”.
Citește și Dan Rotaru, Marin Sorescu şi cum se obţinea un premiu
0 Comentarii