Argeșul a dat țării mulți scriitori valoroși, dar a uitat de ei. Ce-i drept, și aceștia s-au stabilit la București și nu prea au mai călcat pe la locurile natale. Un asemenea exemplu este Sanda Movilă. Dar e datoria presei locale de a-i rememora din când în când!
Sanda Movilă, cu numele din acte Maria Ionescu, se naște la 15 decembrie 1900, în satul Cerbu, comuna Albota, nu la Pitești, cum este precizat în marile dicționare de literatură. A urmat Școala „Nicopol” și liceul de fete din Pitești. Urmează studiile universitare la Facultatea de Literatură și Filosofie a Universității din București. Încă din acești ani începe să lucreze pentru a putea să-și susțină studiile în capitală. Lucrează ca funcționară la Ministerul Învățământului Public, apoi la Editura „Casa Școalelor” (1921 – 1949). Din 1921 participă la cenaclul Sburătorul. Începe să publice articole și poezii în diverse publicații. Pseudonimul Sanda Movilă este contribuția lui Eugen Lovinescu.
Pe scriitorul Felix Aderca îl întâlnește tot în societatea Sburătorului. Căsătoria celor doi va fi evocată în multe memorii ale scriitoarelor din perioada interbelică. Relația soților Aderca va avea de multe ori episoade dramatice și tumultoase surprinse când cu malițiozitate (Cella Serghi), când cu înțelegere (Lucia Demetrius). Pentru cariera de scriitoare a Sandei Movilă, mariajul a fost de multe ori o opreliște în calea dezvoltării sale literare, plasându-se mereu în umbra soțului său și a nevoilor sale.
Sanda Movilă va rămâne mereu modestă față de talentul său literar și extrem de autocritică: „În 1921 am trimis la Sburătorul poezia Oarba cu un citat din Rabindranath Tagore. După mulți ani mi-am dat seama că singurul lucru frumos din poezie este citatul din Tagore.”
Scriitoarea nu își stabilește un drum spre faimă prin scrierile sale, chiar dacă proza sa este apreciată ca fiind „proaspătă”: „În noianul de romane cari se scriu de câtva timp în literatura noastră, multe sunt cu totul informe. Romanul doamnei Sanda Movilă rămâne însă printre puținele care merită atenția publicului cititor. Nu că nu ar avea defecte și că ar fi de o formă literară desăvârșită, ci pentru că are unele daruri ce nu se întâlnesc decât arareori la scriitorii noștri.” (Isabela Sadoveanu în cronica despre romanul „Desfigurații”)
Poate că vreun editor generos îi va republica scrierile
Autoarea se confesează în puținele sale interviuri că scriitura devine o aventură imprevizibilă: „E curios poate, dar pornesc uneori numai de la o imagine sau chiar de la un cuvânt care-mi sună bine. Pe măsură ce scriu, descopăr, particip și eu la acțiune. E un fel de a scrie.” „Dacă subiectul, ideea pe care mi-am fixat-o îmi sunt prea bine cunoscute sau lămurite în detaliile lor, nu mă mai interesează, le-am consumat. În măsura în care le știu, nu le pun pe hârtie.”
Sanda Movilă a publicat câteva volume de poezie – „Crinii roșii” (1925), „Călătorii” (1946), „Fruct nou” (1948), „Versuri” (1966) și câteva romane, mult mai bine primite – „Desfigurații” (1935), „Nălucile” (1945), „Marele ospăț” (1947), „Pe văile Argeșului” (1950) și „Viața în oglinzi” (1970)
Poate că vreun editor generos (sau un sponsor din Albota, la inițiativa primarului Ion Dumitru) îi va republica aceste scrieri, mai ales, de interes local, „Pe văile Argeșului”. Dar suntem sceptici că acest lucru se va întâmpla. Cum nu e republicat nici Vlad Mușatescu, născut la Pitești, la 4 mai 1922, alt scriitor important uitat pe la noi…
Citește și Rostirea lui Calinic.Gazetarul creştin ortodox Mihai Eminescu, pe baricadele istoriei contemporane
0 Comentarii