# Convorbiri neconvenţionale
# Poetă incontestabilă… Dar ce mai e azi poezia? Poţi să încerci o definiţie actuală?
– Poezia este ceva din esenţa acestei lumi, o decodificare din taina lumii, mister şi magie, cu siguranţă este o formă de cunoaştere, una dintre cele mai sensibile pentru că nu este accesibilă oricui. Ea confirmă inclusiv demersurile epistemologice moderne în care poezia este privită ca un câmp radiant al realului, similar cu câmpul electromagnetic sau cu câmpul gravitaţional, s-a renunţat la ideea că poezia este simţire maladivă a poetului nostalgic în exces sau vulnerabil prin melancolie. Metafora şi versul, asemeni undei şi radiantei, fac parte dintr-un limbaj al cunoaşterii, o receptare specializată care, pusă sub lupa fizicii moderne, ar putea fi privită ca o emanaţie (celestă), un mesaj indus de stare şi sugestie, nedetectabil dacă poetul nu ar avea acces la revelaţie. Literatura este în plan ontologic un mod de viaţă şi, foarte important, poate fi o împotrivire perpetuă împotriva rutinei, a falsităţii, a ipocriziei şi a vieţii care stă sub semnul deşertăciunii.
# În lipsa lui Aristotel, Boileau şi alt legiuitor de talia lor, care să fie ascultat, a intrat în haos literatura. Libertatea de creaţie dă apă la moară învălmăşelii de modalităţi, de stiluri, exceselor de tot felul? Nu s-ar putea să iasă de aici şi ceva bun?
– Libertatea de creaţie/libertatea de exprimare este apa vie a literaturii, fără această condiţie sine qua non creaţia în general are de suferit (răni şi compromis…). În zilele noastre, de exemplu, literatura este uneori foarte îndrăzneaţă, controversată, dar dincolo de gust ea frapează de multe ori prin mobilitatea adaptării la instrumentele şi mecanismele psiho-spirituale ale discursului, ale ironiei, ale experimentului, toate ţin de art-zona modernă. Din punct de vedere psihologic, scrierile încadrate în modernismul-extrem, genurile agresive, avangarda de frondă etc, pot fi privite ca un mecanism de apărare sublimat, faţă de toate tipurile de agresiuni ale post-modernităţii. Totul ţine până la urmă de opţiunea autorului, literatura este un proces afectiv şi constituie un spaţiu de întâlnire privat între autor şi cititorii săi (din punct de vedere al conceptului).
„Job-urile din instituţiile de cultură au fost şi sunt atât de prost plătite încât uneori merită să le părăseşti”
# Să fie doar o glumă zicala că avem mai mulţi autori decât cititori? Invazie de maculatură? Mai reuşeşte critica literară să facă ordine în această învălmăşeală? Dar nu cumva şi ea este viciată?
– Este adevărat că s-a înregistrat în ultima vreme un fenomen invers proporţional: cu cât a fost înlesnit accesul la editare şi au apărut mai multe cărţi/autori, cu atât oamenii s-au îndepărtat de lectură. Dar fenomenul este complex, trebuie ţinut cont de faptul că numărul cititorilor a scăzut (pe fondul mutaţiilor produse în sfera socială, cu extrapolările economico-financiare; din pricina diversificării ofertei consumiste – inclusiv în domeniile artistice etc), dar şi de faptul că modalitatea de lectură s-a scindat fundamental, o parte a publicului cititor preferând lectura electronică şi cartea digitală. Mai trebuie adăugat şi un alt aspect care ţine de sociologia culturii, cartea nu se mai bucură de încrederea de altădată, clasa intelectualităţii dispare şi ea încet (în favoarea indivizilor bine informaţi) – societatea de tranziţie, debusolată şi complăcându-se într-un haos general al valorilor îşi impune noile reguli.
# Se spune că literatura actuală nu produce daune decât în păduri, unde jefuieşte lemnul pentru hârtie. Dar bine cui îi face în afară de tipografi, librari şi bibliotecari, cărora le asigură pâinea cea de toate zilele?
– Cărţile sunt un produs cultural necesar, ele stochează şi transmit idei, sentimente, emoţie estetică, atunci când sunt făcute cu profesionalism, nu vorbim de croşetarea de cărţi, de memorialistica vip-urilor sau de cărţile scrise în detenţie cu scopul de a obţine punctajul necesar eliberării condiţionate (detenţia democrată!). În rest, este adevărat că pentru omul pasionat la modul serios de carte este mult mai comod (de multe ori este chiar o oportunitate) să lucreze într-un mediu al cărţii. Dar nu este o condiţie obligatorie şi nu are legătură cu capacitatea ta de percepţie, cu inteligenţa, cu talentul sau cu profunzimea – toate necesare ca să fii un scriitor vizibil. Iar aceste job-uri din instituţiile de cultură au fost şi sunt atât de prost plătite încât uneori merită să le părăseşti.
Prof. Marin Ioniţă
0 Comentarii