# Convorbiri neconvenţionale
# Ţi-ai proiectat viitorul literar? La ce trebuie să ne aşteptăm?
– Am foarte multe proiecte (unele pe rol, altele amânate, altele abia gândite…). Nu-mi proiectez ,,viitorul literar”, nu îndrăznesc să-mi proiectez nici viitorul zilei de mâine… timpul este atât de fragil şi omul la fel. Vânez însă idei care mă pot interesa şi văd ideile care mă pot confisca…
# În România numărăm pe degete poeţii care îşi pot asigura un câştig pentru un trai cât de cât din vânzarea cărţilor. Restul trebuie să-l găsească în alte activităţi. Cum comentezi această situaţie?
– Din condiţii obiective eu am avut până acum câţiva ani diverse ocupaţii în sectorul industrial, până la prăbuşirea recentă a unor sectoare. Deşi era o lume cu alte coordonate, am învăţat în acel mediu foarte multe lucruri bune pentru bagajul meu existenţial, iar cel mai mare câştig a fost acela că am devenit foarte realistă, rapidă în reacţie şi în observaţie, critic-pragmatică în viaţa cea de toate zilele, ceea ce mă ajută şi în implicare culturală (ea s-a desfăşurat în paralel, mereu, nu a fost întreruptă niciodată). De câţiva ani viaţa mea s-a schimbat fundamental, am reuşit să construiesc familia pe care mi-am dorit-o, am un copil pe care am fost disperată să-l am, darul lui Dumnezeu. M-am reorientat profesional, de data acesta şi din motive obiective, şi din motive subiective, pentru că nu aş mai alege (acum) altceva decât un job în cultură sau în educaţie. Din păcate uşile în aceste domenii sunt aproape peste tot închise, multe angajări se fac pe recomandare/sprijin politic, pe grupuri de influenţă, nepotismele tipice românilor, epurări făcute de cei numiţi în funcţii, obsedaţi de propria carieră şi de propria imagine, care nu mai au timp să se uite în CV-ul tău sau nu au maturitatea intelectuală de a-ţi măsura potenţialul. Dar, cum spuneam, mi-am format în/la timp o structură puternică, sper că nu va fi de durată acestă incertitudine socială şi că nu toţi managerii trebuie să primească telefon de sus ca să stea de vorbă cu tine, să vadă ce şi cum gândeşti. În prezent desfăşor un proiect cultural privat (Colocviile Argeşului), găzduit de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, cu care colaborez. În România, în 2015, nu se poate să trăieşti din scris, trebuie să munceşti, să ai o profesie sau cel puţin o ocupaţie pentru care să primeşti un salariu lunar. Scrisul, spuneam, este deja inflaţionist, pentru unii chiar inutil, e drept că nimeni nu poate avea pretenţia (dacă este decent) nici să trăiască din munca altora, nici ,,să li se dea…” , replica aceasta a devenit utopică, dacă nu ridicolă.
„Scriitorul este acela care reglementează în mod admirabil şi profesionist eternul raport de forţe între istorie şi destinul individual”
# Cum crezi că va evolua sau decade literatura la noi şi peste tot? Se va dispensa societatea de această prezenţă? O va găsi inutilă? Vor fi scriitorii consideraţi specimene parazitare? Ai altă viziune?
– Literatura îl va însoţi pe om în lungul drum al zilei către noapte… (noaptea ontologiei, desigur). Chiar dacă cineva ar avea ideea nebunească de a da foc la toată literatura lumii, dispariţia ei şi despărţirea omului de literatură tot nu ar fi posibilă, pentru că literatura este un proces permanent, dinamic, existent la mai multe nivele (textul există şi înainte de a fi scris). Actul scris parcurge mai multe etape până la concretizarea lui, iar lumea, ştiţi, spuneau teoreticienii, este un text infinit. Cred în rezistenţa şi în permanenta prezenţă a scriitorului în orice tip de societate, pentru că el reprezintă o tipologie eternă, o oază a omenescului şi, uneori, un rău necesar. Nu uitaţi că rolul lui este major în diacronia socială, scriitorul este acela care reglementează în mod admirabil şi profesionist eternul raport de forţe între istorie şi destinul individual.
Prof. Marin Ioniţă
0 Comentarii