# CONVORBIRI NECONVENŢIONALE
# Cine ştie în Piteşti că porţi cununa unor premii internaţionale ca ,,Poètes sans frontières” (2004), ,,Prix de la francophonie” 2007 şi 2010, premiul revistei ,,Art et poesie’’ în 2015; acordate de jurii formate din academicieni, profesori universitari, scriitori de renume?
– Poate mai important este să se cunoască faptul că iubesc oamenii, că scriu pentru ei. Cu ajutorul acestor premii și cu ajutorul cărților publicate peste hotare am dus un renume al meu ca româncă, am arătat că românii de astăzi, de după revoluție nu sunt numai sclavi, adică nu se duc în țări străine numai pentru a munci cu mult mai prejos decât pregătirea pe care o au.
Am întâlnit public francez, elvețian, belgian, italian căruia i-am făcut cunoscută nu numai literatura pe care o scriu, dar am vorbit și despre oamenii care trăiesc în țara mea, despre mentalitatea lor și despre cât de minunați sunt ei.
# Care crezi că este starea poeziei româneşti la această dată? Spre ce se îndreaptă?
– Poezia nu este o entitate, nu este o ființă ca oricare alta care să-și facă planuri de viitor, să strângă bani pentru zile negre, să pândească oportunități, să vrea să se realizeze în această lume, adică să țintească la o înaltă poziție socială. Cel mai frumos lucru în ceea ce privește poezia, este că ea nu seamănă omului, uneori nu seamănă nici măcar celui care o scrie. Poezia nu se îndreaptă spre ceva anume. Mai degrabă se mișcă în sublim. În eternitatea a ceea ce este sublim.
# O bucurie mare pe care ți-o amintești?
– Cu ceva vreme în urmă mi s-a adus o înregistrare. Darius Ionescu, un brav copilaș de nici șase anișori, a învățat singur un poem al meu, „Geamgiul”, ascultându-l dintr-o înregistrare făcută la lansarea cărții mele „Templierii lucrurilor simple” și pusă pe You Tube. Precizez că Darius Ionescu nu era încă școlar când memora poezia mea, acum este, și este un tip și jumătate. Mi-a transmis înregistrarea prin mămica lui și a pus-o să fie foarte atentă, să vadă dacă m-am bucurat și să-i povestească despre toate reacțiile mele, cu lux de amănunte.
Și pentru că ultima mea bucurie mare datează de foarte curând, o voi dezvălui: publicarea cărții „Templierii lucrurilor simple’’ la o editură de pe Champs Elysées pe banii editurii, într-un tiraj electronic nelimitat și un tiraj editat pe hârtie de 2000 de exemplare, cu posibilitatea de mărire și cu drept de autor de 30% la tirajul electronic și 15% la tirajul tipărit. Tot editura se ocupă și de editare, tehnoredactare, realizare copertă precum și organizare de lansări de carte și sesiuni de dedicare a cărții în librării cunoscute din Franța, propune cartea la premii etc.
Marin Ioniţă
