Web Analytics

„Poarta către tine”, de la Centrul Cultural

de | 9.08.2012 13:40 | Cultură

Miercuri, 8 august, în spațiul expozițional de la Casa Cărții, se va deschide „Poarta către tine”, începând cu orele 10 ale dimineții. Manifestarea cultural-artistică, ce se va desfășura pe parcursul întregii zile, până seara, la ora 18, reprezintă, așa cum a fost definită de organizatori, „o mână întinsă artei”, reunind, în același spațiu și timp, expoziții de artă plastică, artă populară, lansări de carte și spectacole de muzică populară și folk. Capul de afiș îl dețin invitați de seamă, artiști și oameni de cultură, din Argeș și din țară: Ioan Rodoș, Ion Bratu, Elena și Gheorghe Mateescu, Grupul folk „Noi”, Radu Ștefan Tatan și scriitorul Constantin Cristescu. Însă surpriza și motivul organizării acestui eveniment sunt ascunse în spatele câtorva cuvinte, scrise cu litere mărunte pe afișul de promovare. Cei care vor reprezenta adevărații protagoniști ai manifestării sunt artiști încă anonimi, talente ce încă nu au fost scoase la lumină, din domenii precum muzica, pictura, desenul, arta populară, literatura și nu doar atât. „Poarta către tine” este, de fapt, o asociație înființată de către Sabina Laiber (foto), o inimoasă și ambițioasă piteșteancă, născută în județul Sibiu. „Scopul meu este de a promova arta și cultura românească și, în mod special, oamenii talentați care nu au bani să se promoveze și, din acest motiv, sunt anonimi. Proiectul meu este finalizat, eu sunt manager de proiect, echipa necesară o am. Tot ceea ce am făcut până acum este din fonduri proprii și prin eforturi proprii, dar fac asta pentru suflet. Poarta către tine se dorește a fi un fel de „Cenaclu Flacăra” modern, numai că este o flacără ce nu se va stinge niciodată. Poarta către tine va rămâne veșnic o poartă deschisă. Nu voi promova doar ceea ce ține de pictură, muzică, poezie, ci din orice domeniu… informatică, biologie etc. Condiția principală este să fii nu doar talentat, ci și om de caracter”, a declarat Sabina redactorului Jurnalului de Argeș. Adriana Gândilă

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii