Web Analytics
scris vineri, 23.01.2026

Platformă online de asasinat la comandă

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Structura Centrală, în colaborare cu polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, au desfășurat, la data de 14 ianuarie 2026, o amplă acțiune de percheziții domiciliare în municipiile București și Râmnicu Vâlcea.

Platformă online de asasinat la comandă

Acțiunea a avut loc într-un dosar penal deschis ca urmare a unei cereri de asistență judiciară internațională formulate de autoritățile din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord. Ancheta vizează investigarea unei presupuse platforme online care ar fi facilitat contractarea de asasini, în schimbul unor sume de bani plătite exclusiv în criptomonede.

Citește și Răsturnare de situație după tragedia din Elveția: patronul barului mistuit de flăcări iese din arest

Potrivit anchetatorilor britanici, cercetările se desfășoară sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni grave, printre care constituirea unui grup infracțional organizat, instigare la omor calificat, tentativă de omor calificat, instigare și tentativă la vătămare corporală, precum și spălarea banilor.

În urma perchezițiilor efectuate, anchetatorii au ridicat mai multe dispozitive de stocare a datelor, criptomonede în valoare de aproximativ 650.000 de dolari americani, precum și sumele de 292.890 de lei și 48.600 de euro. De asemenea, doi suspecți, cetățeni români, au fost audiați în aceeași zi.

Operațiunea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, al jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea, precum și al reprezentanților poliției judiciare din Marea Britanie.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea DIICOT, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și a tuturor persoanelor implicate, urmând ca, la finalizarea anchetei, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită