Web Analytics
scris miercuri, 30.03.2011

Piteştiul a găzduit „Omul şi societatea”, a doua sesiune internaţională de comunicări ştiinţifice

Încă de la apariţia sa, Sesiunea Internaţională de Comunicări Ştiinţifice „Omul şi societatea – perspective teoretice şi didactice”, s-a bucurat de o reprezentare cu lucrări de mare valoare atât din ţară cât şi din străinătate. Dacă la prima ediţie, cea din noiembrie 2010, au fost trimise şi publicate 46 studii din patru ţări (Canada, S.U.A, Republica Moldova şi România), la cea de a doua sesiune au fost înregistrate şi publicate 69 studii din opt ţări (Japonia, S.U.A, Anglia, Austria, Franţa, Belgia, Irak şi România). Acest lucru a putut fi posibil, în primul rând datorită numărului ridicat de participanţi, cât şi calităţii studiilor prezentate. Sesiunea de comunicări s-a dorit a fi un demers pentru implicarea cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar în activitatea ştiinţifică de cercetare, pentru atragerea tineretului (elevilor şi studenţilor) spre preocupări care să le asigure o pregătire corespunzătoare. Lucrările sesiunii au început cu o scurtă prezentare referitoare la lansarea unor noi cărţi, cum ar fi: „Societatea democratică contemporană. Deschideri şi limite”, prof. univ. dr. Ion Tudosescu, Ed. Rotarexim Râmnicu-Vâlcea, 2011, Revista „Philosophia militans”, prof. dr. Stan I. Florea, Ed. Rotarexim, Râmnicu-Vâlcea, 2010 şi Revista „Omul şi Societatea – perspective didactice”, Ed. Rotarexim, Râmnicu-Vâlcea 2011. În continuare s-au desfăşurat lucrările în plen. Aici au fost înscrise 13 studii, cuprinzând diferite, teme cum ar fi: Omul şi Societatea,  prof. univ. dr. Ion Tudosescu, Aspecte privind recuperarea şi incluziunea şcolară a copiilor cu cerinţe educative speciale, Educaţia financiar-bancară a tineretului, prof. univ. dr. Anton Florin Boţa şi lector univ. dr. Viorel Crăciunescu, Şcoala şi educaţia antreprenorială a tineretului în U.E., prof. dr. Stan Florea, şi conf. dr. Cornel Constantinescu. În încheiere au fost oferite, cu sprijinul Societăţii Culturale Argedava, reprezentată prin preşedinte de onoare prof. univ. dr. Ion Tudosescu, preşedinte executiv prof. dr. Stan Florea, Biblioteca Judeţeană “Dinicu Golescu” Argeş, reprezentată prin director conf. univ. dr. Octavian Sachelarie şi Casa Artelor Poligrafice Editoriale Rotarexim, reprezentată prin director George Rotaru, mai multe distincţii, cum ar fi Trofeul „Argedava”, Diploma de Excelenţă „Istrate Micescu”, Diploma de Excelenţă „Augustin Z.N. Pop”, Diploma de Excelenţă „I.C. Petrescu”, Diploma de Excelenţă „Aurică Simion”, Medalia „Gala autorilor de litere şi artă Tricolorul şi Rotarexim – 2011” şi „Hrisovul in Honoris”.    (M.I.)

Piteştiul a găzduit „Omul şi societatea”, a doua sesiune internaţională de comunicări ştiinţifice

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Un poet cu mult umor

La Muzeul Municipal Curtea de Argeș a avut loc, la 6 noiembrie a.c., lansarea celei de-a 8-a cărți...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită