Miercuri, 20 decembrie, la Pitești a avut loc recepția lucrărilor de realizare a infrastructurii de încărcare pentru autobuze electrice, executate pe strada Costache Negri, la nr. 30, în vecinătatea Parcului Ștrand.
Citește și: Cum circulă autobuzele „Publitrans” de sărbători
Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Pitești, acolo a fost realizată o platformă betonată pe care au fost amplasate 40 de puncte de încărcare lentă și 4 puncte de încărcare rapidă pentru autobuze electrice.
Au fost trasate marcaje rutiere și au fost puse indicatoare de circulație. Conform sursei citate, au mai fost realizate o rigolă carosabilă monolită de 9 m lungime, în zona de nord a platformei, și o alta de 12,50 m, în zona de sud; s-au prevăzut opritoare, montate pe suprafața platformei, pentru evitarea lovirii stațiilor de încărcare lentă.
Pentru asigurarea spațiului necesar montării și întreținerii transformatoarelor electrice a fost construit un zid de sprijin din beton armat, în forma de „L” dezvoltat spre platformă.
Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Valoarea lucrărilor executate este de 3.564.924,61 lei fără TVA, respectiv 4.242.260,29 lei cu TVA, perioada de garanţie fiind de 60 de luni – se mai arată în comunicatul de presă al Primăriei Pitești.
0 Comentarii