Joi, 19 noiembrie, în jurul orei 11:30, polițiștii din cadrul Secției 1 Pitești, cu sprijinul unei polițiste de la Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, aflată în timpul liber, au depistat în zona centrală a municipiului un tânăr de 21 de ani, din Pitești, care era dat în urmărire.

Citește și: Circulaţie oprită temporar pe Transfăgărăşan, în urma căderii unor stânci pe carosabil
Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, pe numele acestuia era emis un mandat de arestare preventivă de către Tribunalul Argeș, din data de 21 august a acestui an.
Mandatul fusese emis ca urmare a nerespectării măsurii arestului la domiciliu, dispus în cadrul unui dosar penal.
Când patrula de poliție l-a observat, bărbatul a luat-o la fugă, însă a fost prins și imobilizat de polițiști în cel mai scurt timp.
Acesta a fost condus la sediul Secției 1 Poliție Pitești, fiind demarate procedurile legale de încarcerare, în baza mandatului de arestare preventivă.




0 Comentarii