Sâmbătă, 15 noiembrie, între orele 10:00-17:00, Sala Sporturilor din Pitești va deveni scena talentului, a grației și a pasiunii pentru dans! Evenimentul, coordonat de coregraful și arbitrul internațional Alfred Schieb, este organizat de Agenția Națională pentru Sport, Primăria Municipiului Pitești și Consiliul Local Pitești, prin Centrul Cultural Pitești, în parteneriat cu Federația Română de Dans Sportiv.

Peste 300 de dansatori, cu vârste între 4 și 35 de ani, din 25 de cluburi din întreaga țară, vor concura în cadrul acestui prestigios festival, la numeroase secțiuni: Latino Show, Dans modern, Dans sportiv (Ballroom & Latin), Streetdance/Urban, K-Pop, Balet, Dans contemporan, Acrodance, Majorete, Dans de caracter, tradițional, Gimnastică și Dans tematic, precum și secțiunea Open.
Citește și Două zile rămase până la derby-ul dintre FC Argeș Basketball și CSO Voluntari
Biletele costă 30 de lei, iar copiii și pensionarii au acces gratuit. Spectatorii sunt așteptați să se bucure de o zi plină de energie, culoare și mișcare, alături de un juriu format din coregrafi recunoscuți de Federația Română de Dans Sportiv. Vino să susții tinerii dansatori și să te bucuri de spectacolul ritmului, al eleganței și al creativității, la Romanian Dance Fest 2025 – Pitești!




0 Comentarii