Primarul Cristian Gentea a oferit detalii recent, la Antena 3 Pitești, despre cele trei creșe ce se construiesc în municipiul pe care-l păstorește. Edilul-șef a afirmat că în curând va fi recepționată creșa din Găvana, de la „Albina”.
Citește și: Marți, 20 mai, are loc conferirea titlului de cetățean de onoare al Piteștiului, arhiepiscopului Calinic
„Creșa de lângă Complexul Albina va fi recepționată în curând, spre bucuria părinților! Nu mai vorbesc de cei mici… Aici vom avea 40 de locuri noi pentru copilași. I-am rugat pe cei de la DSP – și le mulțumesc că au dat curs imediat invitației – să vină să vadă dacă traseele (circuitele) sunt în regulă, pentru a obține autorizația. La intrarea în creșă se află o girafă. Interiorul arată fabulos. Eu zic că până în 15 iunie această creșă va fi recepționată.
A doua creșă, situată pe Bulevardul Eroilor, lângă Inspectoratul Școlar, cu 70 de locuri, va fi finalizată până la sfârșitul anului.
Iar în curând începem construcția celei de-a treia creșe, în cartierul Prundu, lângă Colegiul „Nenițescu” – o unitate modernă, cu încă 40 de locuri disponibile.
Prin aceste investiții, rezolvăm o problemă istorică a orașului nostru: lipsa locurilor în creșe!”, a transmis Cristian Gentea.
0 Comentarii