Web Analytics
scris marți, 25.02.2025

Pitești. Blocul „1 IRTA”, predat locatarilor gata renovat energetic

Primăria Pitești ne informează că marți, 25 februarie, s-a încheiat recepția lucrărilor de renovare energetică a blocului „1 IRTA” de pe bulevardul Republicii, lângă Biserica „Sfântul Ioan” din Gura Trivăii.

Pitești. Blocul „1 IRTA”, predat locatarilor gata renovat energetic

Citește și: Pitești. Exercițiu de alarmare publică: „Miercurea sirenelor”

Investiția – parte a programului de eficientizare energetică finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – însumează puțin peste două milioane lei (inclusiv TVA) și contribuie la reducerea consumului de energie, scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea confortului locatarilor.

Mă bucur să îi văd pe oameni mulțumiți: în primul rând, pentru că le-au scăzut costurile energiei facturate, în al doilea rând, că au un bloc de locuințe cu un aspect architectural de excepție, cu o valoare imobiliară crescută” – a transmis primarul Cristian Gentea pe pagina de Facebook.

Edilul a reiterat faptul că lucrările de reabilitare energetică vor continua. Urmează blocurile cu numerele: 104 ETP – strada Depozitelor; 7 – strada Ana Ipătescu; 11A – strada Teilor; 15 – strada Rahovei.

Primăria Pitești transmite că va continua să atragă fonduri pentru astfel de investiții și că încurajează asociațiile de proprietari să fie pregătite și să colaboreze activ pentru accesarea programelor de finanțare disponibile.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită