Vineri, 17 octombrie, în jurul orei 10:00, polițiștii piteșteni au fost sesizați prin apelul de urgență 112, de către o femeie de 44 de ani, din municipiu, cu privire la faptul că fostul său concubin, de 46 de ani, ar fi agresat-o în timp ce se deplasa pe stradă, în apropierea domiciliului, împrejurare în care i-ar fi rupt un lanț din aur pe care ea îl purta și și-ar fi însușit o parte din acesta.
Citește și: Argeș. Deținătorul a doi râși africani, percheziționat de polițiști. Ce au scos la iveală verificările
În baza sesizării, un echipaj de ordine publică de la Secției 2 Poliție Pitești a făcut rapid verificări în zona evenimentului, depistându-l pe bărbatul în cauză într-o stație de autobuz.
La un control corporal sumar, asupra lui a fost găsit un fragment dintr-un lanț ce părea a fi din metal prețios. Bărbatul a fost condus la sediul poliției, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, cercetările fiind preluate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești.
După administrarea probatoriului, bărbatul de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Sâmbătă, 18 octombrie, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești l-au prezentat pe împricinat în fața instanței, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.
0 Comentarii