Web Analytics
scris marți, 20.12.2022

Pitești. Arestat și judecat pentru violență în familie și încălcarea ordinului de protecție

Revenim la un caz petrecut în noaptea de 12 spre 13 decembrie, când un bărbat de 35 de ani, din comuna Bistrețu, județul Dolj, ar fi încălcat prevederile ordinului de protecție emis față de concubina sa, ar fi lovit-o pe aceasta și pe o nepoată, și ar fi adresat amenințări. Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Pitești au dispus atunci reținerea agresorului timp de 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Pitești. Arestat și judecat pentru violență în familie și încălcarea ordinului de protecție

Citește și: Alte delicte sivice în Argeș, pedepsite cu amenzi

În aceeași zi, Judecătoria Pitești a admis cererea procurorilor, dispunând arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.

Ei bine, polițiștii de investigații criminale au soluționat dosarul penal privind săvârșirea infracțiunilor de amenințare, violență în familie și încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție, precum și loviri sau alte violențe. Iar acest dosar va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...