Web Analytics
scris marți, 04.02.2025

Pitești Arena va găzdui campionatul regional de robotică FIRST Tech Challenge

Pitești Arena va găzdui campionatul regional de robotică FIRST Tech Challenge

În acest sfârșit de săptămână, roboții se întrec la Pitești!

Asociația „Nație Prin Educație” organizează, în colaborare cu Primăria Municipiului Pitești și cu Rotary Club Pitești, a doua etapă regională din noul sezon al competiției FIRST Tech Challenge România, în perioada 7 – 9 februarie, la Pitești Arena.

60 de roboți vor concura timp de 3 zile, cu scopul de a trece la etapa națională. După câștigarea premiului cel mare echipa va reprezenta România la Campionatul Mondial, în luna aprilie, în Statele Unite ale Americii – Houston, Texas.

Anul acesta, elevii trebuie să construiască roboți care pot atinge înălțimi de 1,5 m, se pot agăța, pot să rămână suspendați de un element al terenului de joc și pot manevra cu dexteritate elemente foarte mici ca dimensiuni.

Elevii se pregătesc de-a lungul unui sezon de 7 luni, își formează o echipă, fac recrutări printre elevii mai mici, înființând departamente tehnice, de marketing sau de strângere de fonduri și țin un jurnal în care documentează tot procesul tehnic și creativ. La finalul sezonului echipele au un robot funcțional, proiectat 3D, asamblat fizic și testat pe terenul de joc.

Citește și ITM și IȘJ Argeș derulează concursul „Știu și aplic” pentru elevii de liceu

Asociația „Nație Prin Educație” este o asociație non-profit fondată de Dana Războiu, care promovează și susține educația STEM pentru elevii de liceu și mentorii lor. Încă din 2016, asociația este Program Delivery Organization Romania pentru programul internațional FIRST Tech Challenge. Asociația dezvoltă și coordonează toate aspectele proiectului care privesc echipele FTC din România, organizând anual competiții regionale și naționale, dedicate elevilor de liceu. „Nație Prin Educație” susține elevii prin: resurse materiale, organizarea unor cursuri online, tabere de vară, schimburi educaționale și culturale, delegația română pentru World Championship și FIRST Global Robotics Olympics, având ca scop crearea de oportunități educative pentru elevii de liceu români.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită