Web Analytics
scris luni, 20.10.2025

Pitești. Alertă falsă la 112! Femeie amendată cu 2.000 lei

Duminică (19 octombrie) noaptea, în jurul orei 22:45, polițiștii argeșeni au fost sesizați, prin apelul de urgență 112, de către o femeie care spunea că s-a rătăcit într-o zonă împădurită din apropierea Piteștiului, fără a preciza locul, și că se simte în pericol.

Pitești. Alertă falsă la 112! Femeie amendată cu 2.000 lei

Citește și: Șoferiță din Leordeni, prinsă gonind pe DN 7. Cât a arătat radarul

Prin urmare, de îndată au început cercetările în vederea găsirii femeii, fiind mobilizate efective importante în acest scop. Și ce să vezi?! Aapelanta a fost depistată într-un imobil situat pe strada Gării, din Pitești.

Este vorba despre o femeie de 45 de ani, din comuna Babăița, județul Teleorman, care se afla în stare de ebrietate, rezultând că a apelat numărul unic 112 fără un motiv întemeiat și fără a se afla într-o situație de pericol real – potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș.

Întrucât apelul la 112 a fost unul nejustificat, abuziv, persoana în cauză a fost amendată cu 2.000 de lei.

Cadru legal strict

IPJ Argeș precizează: că alertarea falsă sau apelarea abuzivă prin S.N.U.A.U. 112 are un cadru legal strict:

Apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114 se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.000 de lei sau cu prestarea de la 100 de ore la 200 de ore în folosul comunității.

Totodată, alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție este sancționată cu amendă de la 2.000 de lei la 4.000 de lei sau cu prestarea de la 200 de ore la 400 de ore în folosul comunității. Pentru săvârșirea din nou a contravenției, în interval de un an, de la sancțiune, se aplică amenzi duble.

În sensul OUG nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență, apelarea abuzivă reprezintă apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acțiunea agențiilor specializate de intervenție, sau apelarea numărului 112 pentru a aduce injurii operatorilor.

Alertarea falsă reprezintă utilizarea intenționată a numărului 112 pentru determinarea alarmării sau intervenției agențiilor specializate de intervenție (structurile autorităților administrației publice, care au rolul de intervenție imediată pentru soluționarea urgențelor în domeniile ambulanței, serviciilor mobile de urgență, reanimare și descarcerare – S.M.U.R.D., poliției, jandarmeriei, serviciilor publice profesioniste și voluntare pentru situații de urgență, inclusiv S.M.U.R.D., contra terorismului, precum și alte structuri) în mod nejustificat.

Inspectoratul de Poliție Județean Argeș le reamintește cetățenilor că apelarea nejustificată a numărului 112 poate întârzia intervenția echipajelor specializate în situații reale de urgență, punând în pericol viețile celor care au cu adevărat nevoie de ajutor.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită