Web Analytics
scris vineri, 29.12.2023

Pitești. Agresorul din parcare a ajuns în arestul Poliției

Polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, înregistrat, inițial, cu autor necunoscut, și au reținut un bărbat în vîrstă de 36 de ani, din Ștefănești.

Pitești. Agresorul din parcare a ajuns în arestul Poliției

Citește și: ANM. Vreme caldă în noaptea dintre ani

Ce s-a întâmplat? Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, în noaptea de 23 spre 24 decembrie, în timp ce se afla într-o parcare din centrul Piteștiului, bărbatul în cauză ar fi agresat un alt bărbat, înțepându-l cu un obiect ascuțit în zona toracelui.

Împricinatul a fost identificat și adus la sediul poliției pentru audieri, în baza unui mandat, pus în executare cu sprijinul polițiștilor Secției 1 Pitești.

După administrarea probatoriului, joi, 28 decembrie, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, vineri, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Anunț SC Danbred Argeș SRL

SC DANBRED ARGES SRL, societate comercială cu sediul în comuna Slobozia, județul Argeș, având ca...

Ultimele articole

Anunț SC Danbred Argeș SRL

SC DANBRED ARGES SRL, societate comercială cu sediul în comuna Slobozia, județul Argeș, având ca...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...