Investiție finalizată pentru educația preșcolarilor din Pitești! Astăzi, 4 septembrie 2025, a fost recepționată noua Grădiniță cu Program Prelungit din cadrul Școlii Gimnaziale „Mircea Eliade” (Bd. Petrochimiștilor nr. 31). Noua clădire modernă (P+1, suprafață desfășurată de 1.000 mp) este pregătită să primească șase grupe de preșcolari, în condiții sigure și la standarde actuale.
Spațiile includ: săli de clasă moderne; sală pentru activități motrice; bucătărie proprie; cabinet medical; grupuri sanitare adaptate copiilor și personalului; spații pentru birouri, întâlniri și depozitare. Valoarea totală a investiției: 7,74 milioane de lei (TVA inclus).
Citește și Atenție șoferi! Lucrări de asfaltare în Pitești pe Bulevardul Republicii
Lucrările au fost realizate în 24 de luni, prin Compania Națională de Investiții (C.N.I.), în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești. Această investiție răspunde unei nevoi reale a comunității: creșterea numărului de locuri disponibile în grădinițele cu program prelungit, cererea fiind mult mai mare decât oferta existentă. Primăria Pitești continuă să investească în educație, pentru ca cei mici să aibă parte de cele mai bune condiții de învățare și dezvoltare!
0 Comentarii