Web Analytics

Piteşteanul Cătălin Graure a pierdut la puncte în Gala Colosseum Tournament din Bucureşti

de | 30.05.2018 20:59 | Sport

13 kickboxingSăptămâna trecută, în Sala Polivalentă din București s-a desfășurat Gala Colosseum Tournament Kickboxing. Piteștiul a fost reprezentat de luptătorul Cătălin Graure, sportiv legitimat la Aleph Club Pitești. Marius Cocean, managerul Aleph Club Pitești: „Mulțumim d-lui Gabriel Georgescu pentru oportunitatea oferită sportivului nostru, Cătălin Graure, care a demonstrat că este luptătorul cu cele mai bune calități tehnico-tactice și cu atitudine de adevărat luptător și campion. Mulțumesc prietenului nostru, Ciprian Sora, pentru sfaturile și indicațiile oferite în munca de la colțul ringului și nu numai. Nu comentez decizia judecătorilor după reprizele de luptă și, fără să fiu acuzat de subiectivism, consider că inițiativa luptei a fost a sportivului nostru, care a dominat încă de la primul gong și până la ultimul, punând adversarul în dificultate în câteva ocazii. Felicit adversarul pentru victoria din această confruntare, sportiv cu experiență și calități admirabile, și le urez amândorura succes în cariera lor sportivă”.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii