Cu câteva luni înainte de Revoluţie, Otilia Rădulescu, o tânără speranţă a muzicii româneşti, cucerea Trofeul Festivalului Mamaia 1989 cu piesa “Românie”, a compozitorului Temistocle Popa, pe care o interpretase în duet cu Daniel Iordăchioaie. După un sfert de veac, Otilia Rădulescu Ipek este soprană la Opera din Istanbul şi predă canto la Conservator.
A câștigat Trofeul Festivalului Mamaia 1989
În vara anului 1989, cu câteva luni înainte de Revoluţie, a avut loc ultima ediţie din regimul comunist a Festivalului de Muzică Uşoară Românească Mamaia, de la Teatrul de Vară din Mamaia. Trofeul este câştigat de piesa “Românie”, o creaţie patriotică a reputatului compozitor Temistocle Popa. Interpreţi au fost doi tineri solişti aleşi de la Teatrul de Revistă din Piteşti și anume consacratul Daniel Iordăchioaie şi mai puţin cunoscuta Otilia Rădulescu. După Revoluţie, sunetul muzicii uşoare româneşti capătă alte accente. Muzica străină nu mai este marfă de contrabandă, influenţele dau năvală, lumea se transformă. Daniel Iordăchioaie rămâne în ţară şi îşi continuă cariera, în timp ce colega lui, Otilia Rădulescu, face o schimbare totală de registru. Tânăra tunsă scurt, care zâmbea timid în afişele vremii, este actualmente o soprană aclamată a Operei din Istanbul, care predă canto studenţilor de la Conservatorul din metropola turcă. Otilia Rădulescu şi-a păstrat numele cu care a bătut la porţile afirmării, dar poartă acum şi numele soţului turc, tenorul Turgut Ipek. La iniţiativa Guvernului Turciei, artista Otilia Rădulescu Ipek a venit în urmă cu câțiva ani în turneu în România, împreună cu pianista Terane Abbaszade.
„Piteştiul este oraşul copilăriei şi al tinereţii mele”
În urmă cu câțiva ani, piteșteanca a vorbit pentru “Adevărul” despre când a pornit pe drumul muzicii, cine a inspirat-o, unde a studiat şi când a decis că muzica îi va fi profesie: “M-am născut la Piteşti. Piteştiul este oraşul copilăriei şi al tinereţii mele. Aici am absolvit şcoala şi liceul, aici am avut o copilărie fericită, alături de fratele meu, de părinţi, de rude, de prieteni. Cânt de când mă ştiu. Părinţii mei mi-au spus că am început să cânt de la vârsta de 2 ani, pe când eram în tren mergând în vacanţă. Eram gălăgioasă şi cântam tot timpul. Observând înclinaţia mea, părinţii au decis să mă înscrie la cursuri de vioară la Casa de Cultură din Piteşti. Dar eu preferam să cânt. La 16 ani am fost înscrisă la Canto la Şcoala Populară de Artă din Piteşti, la clasa profesoarei Cornelia Voica. Tânără fiind şi plină de energie, mă gândeam că muzica uşoară este ceea ce-mi doresc. Astfel că, după absolvirea liceului, am început să cânt la secţia de Estradă a Teatrului “Alexandru Davila” din Piteşti. Echipa teatrului era condusă de compozitorul şi dirijorul Dumitru Lupu, o persoană extraordinară, de care mă leagă multe amintiri, căreia îi datorez dragostea pentru scenă. Eram colegă cu Ileana Şipoteanu, Daniel Iordăchioaie, Florin Apostol, Gabriel Dorobanţu, cu care colindam toată România. Am participat la festivaluri naţionale, la Amara am cucerit Premiul I, la fel la cel de la Sfântu Gheorghe, iar în 1987 am obţinut premiul al III-lea la Interpretare la Festivalul de la Mamaia. Apoi a venit anul 1989, când am cucerit Trofeul Mamaia. Ca să vă povestesc despre Festivalul de la Mamaia, trebuie să mă duc puţin înapoi, către sfârşitul anilor `80, foarte dragi tinereţii mele. Mai întâi este anul 1987, când m-am calificat la Festivalul de la Mamaia, la secţiunea Interpretare. Era prima mea ieşire serioasă, până atunci fusesem laureată la festivaluri de muzică uşoară pentru amatori. Era, deci, foarte important! Era pentru prima oară când urma să cânt o melodie în primă audiţie. Urma să concurez cu acea piesă şi să fiu difuzată pe posturile de radio şi televiziune, lucru care la vremea respectivă era foarte-foarte greu de obţinut. Melodia fusese compusă de Dumitru Lupu, pe un text de Mala Bărbulescu şi se intitula “Mă voi gândi la tine”. Am obţinut Premiul al III-lea la Interpretare. A fost o mare bucurie şi un punct de pornire pentru mine. Au urmat înregistrări radio, apariţii TV, turnee în ţară, o perioadă plină de activitate scenică şi muzicală pentru mine. În 1989 am primit o extraordinară invitaţie, aceea de a-l reprezenta pe compozitorul Temistocle Popa la secţiunea Creaţie a Festivalului de la Mamaia. Ne-a încredinţat, mie şi lui Daniel Iordăchioaie, o melodie în duet. Se numea «Românie». Am fost extrem de emoţionată, nu doar că urma să fiu din nou la Mamaia, de data aceasta printre profesionişti, ci mai ales pentru că urma să îl reprezint pe maestrul Temistocle Popa. De ce subliniez asta? Pentru că în copilărie eram îndrăgostită de filmul «Veronica». Vă amintiţi de Veronica, de Lulu Mihăescu! Ei bine, acele minunate cântece erau compuse de Temistocle Popa. Le cântam la grădiniţă, la şcoală, la serbări, oriunde mă duceam. Şi acum le ştiu. Acele cântece mi-au direcţionat drumul în muzică. În `89, când am avut ocazia să-l cunosc pe maestrul Temistocle Popa, am făcut tot posibilul cu Daniel să-l reprezentăm cu cinste la Festivalul de la Mamaia. Şi am avut fericirea să cucerim Trofeul Mamaia, la ultima ediţie din perioada comunistă. După festival, începusem să am înregistrări radio şi apariţii TV”.
Este stabilită în Turcia de mai bine de 25 de ani
A venit Revoluţia din 1989, iar lucrurile au căpătat o altă turnură pentru Otilia Rădulescu. Drumul a dus-o pe malul Bosforului şi astfel s-a stabilit în Turcia.
“L-am cunoscut pe soţul meu în 1991. El este de origine turcă. Am hotărât să ne căsătorim şi am plecat la Istanbul, unde a început pentru mine o nouă viaţă. Mărturisesc că nu a fost deloc uşor să mă acomodez unei noi ţări, unei noi limbi, unor noi obiceiuri. Eram tânără şi lipsită de experienţă şi mi-a fost, recunosc, destul de greu. Învăţând limba, am început să descopăr poporul turc, am descoperit modul său de a gândi. Odată cu învăţarea limbii, totul a decurs mai uşor. Cât despre religie, niciodată nu am fost forţată nici de familie, nici de prieteni să îmi schimb religia. Turcia, spre deosebire de ţările arabe, nu impune asta. Aici trăiesc mulţi creştini sau oameni de altă religie, există moschei, dar şi biserici şi sinagogi. Avem o biserică românească construită aici de Constantin Brâncoveanu, cu slujbe în limba română, unde merg şi eu cât de des am ocazia. Sunt de mai bine de 24 de ani în Turcia, aproape un sfert de secol. Am acumulat o experienţă de viaţă, am dobândit o carieră lirică total neaşteptată în tinereţea mea, am elevi minunaţi la Conservator, dar, mai presus de toate, am familia mea, care îmi este aproape în orice moment. Nu este deloc uşor să te afirmi în niciun loc din lume, cu atât mai mult într-o ţară străină, pentru că trebuie să dovedeşti calităţi superioare, ca să fii preferat cetăţenilor acelei ţări. Mai ales în artă, care este tot timpul o meserie pe muchie de cuţit, trebuie să fii în formă, să fii pregătit, ca ei să aibă nevoie de tine. Am muncit foarte mult să dobândesc aceste calităţi. Niciodată nu eşti suficient de bine pregătit, să spui că ai totul, că ştii totul” a mai declarat piteșteanca în anul 2015 pentru “Adevărul”.
0 Comentarii