Luni, 6 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Pitești au continuat cercetările într-un dosar de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice și au reținut un bărbat, localnic.
Citește și: Reținut la Pitești pentru furt de biciclete și de haine din scări de blocuri
Polițiștii au fost sesizați în noaptea de 4 spre 5 septembrie, de un bărbat de 31 de ani, din Pitești, cu privire la faptul că un individ, pe care îl cunoștea din vedere, pe fondul unui conflict spontan, l-ar fi agresat fizic în timp ce se aflau în fața unui supermarket situat pe strada Negru Vodă, din Pitești, tulburând totodată ordinea și liniștea publică.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, individul în cauză a fost identificat în persoana unui bărbat în vârstă de 25 de ani, din Pitești, acesta fiind condus la sediul subunității de poliție pentru continuarea cercetărilor.
În urma probatoriului administrat, el a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de marți să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii infracțiunii, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
0 Comentarii