Miercuri, 5 iunie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiu, care conducea un autoturism pe strada Eugen Lovinescu, dar care avea dreptul de circulație suspendat, ca urmare a cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier.
Citește și: Vineri, se redeschide Transfăgărășanul, înclusiv în zona montană!
Bărbatul a fost condus la sediul poliției, pentru cercetări.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept, conform art. 335 alin. 2 din Codul Penal.
După administrarea probatoriului, el a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de joi, 6 iunie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
0 Comentarii