Web Analytics
scris marți, 07.01.2025

Piteștean prins drogat la volan. Analizele au confirmat… infracțiunea

În dimineața zilei de 4 ianuarie, adică sâmbătă, în jurul orei 9:00, polițiști Biroului Rutier Pitești au oprit în trafic un bărbat de 33 de ani, din municipiu, care conducea un autoturism pe Calea Craiovei.

Citește și: Scene horror cu o româncă înjunghiată de soț în parcarea unui supermarket din Bergamo

Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, cel în cauză avea un comportament care i-a determinat pe polițiști să-l verifice. Pe scurt, erau indicii cu privire la posibilul consum al unor substanțe cu efect psihoactiv.

În urma testării cu aparatul DrugTest, acesta a indicat prezența unei substanțe cu efect psihoactiv, fapt pentru care împricinatul a fost condus la o unitate medicală, acolo unde i-au fost prelevate probe biologice de sânge și urină pentru stabilirea, prin analize de specialitate, a substranțelor ingerate.

Analizele pot stabili, prin urmare, îndeplinirea condițiilor pentru răspunderea de natură penală, prin confirmarea prezenței în organism a substanței detectate. Ceea ce s-a și întâmplat.

În termen de 72 de ore, rezultatul analizelor a confirmat prezența în organismul bărbatului a substanței detectate, fapt pentru care în cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.

de asemenea, permisul de conducere al celui în cauză a fost retras.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și pentru luarea măsurilor ce se impun.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită