Dragi copii, știți ce se întâmplă când spui minciuni? Nasul crește… Dar mai important e că începe aventura! PINOCCHIO vă așteaptă cu mic, cu mare, sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului „Alexandru Davila” din Pitești, la un spectacol plin de culoare, muzică și emoție pentru întreaga familie.

Citește și: (Video) Argeș. Profesoara de la cor, gata să nască în biserică, aseară. Minunea de băiat a venit pe lume dimineață
Haideți să vedeți povestea băiețelului făcut din lemn, dar care are o inimă curioasă. Meșterul Geppetto îl modelează cu iubire, iar Zâna îi oferă viață și o șansă rară: aceea de a deveni un copil adevărat.
Spectacolul, care durează o oră, cucerește prin imaginație și sensibilitate, este o lecție despre sinceritate, curaj și puterea de a deveni ceea ce visăm – se arată în prezentarea remisă de instituția gazdă.
În distribuţie: Teodora Colț, Olga Podaru, Aura Floroiu, Gabriela Roșu, Cristina Dumitru, Cristina Muscalu, Andreea Botescu-Boțîrcă, Cătălina Oance, George Slătioreanu, Ionuț Oanță, Mihai Savu.




0 Comentarii