Web Analytics
scris sâmbătă, 16.05.2020

Pietroșani: Două victime după ce remorca încărcată cu pietriș s-a răsturnat

 

Pietroșani: Două victime după ce remorca încărcată cu pietriș s-a răsturnat

Astăzi în jurul prânzului, un tractor care tracta o remorcă încărcată cu pietriș a fost implicat în comuna Pietroșani într-un eveniment rutier în afara părții carosabile.

Din primele verificări efectuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Domnești s-a stabilit că un bărbat de 37 de ani, din Pietroșani, conducea un tractor cu care tracta o remorcă încărcată cu pietriș, iar în timp ce se deplasa pe un teren înclinat, remorca s-ar fi desprins, răsturnându-se.

Un alt bărbat, de 69 de ani, aflat în remorcă, a fost rănit și a fost transportat la o unitate medicală din județ. Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.

Conducătorul utilajului, un bărbat în vârstă de 37 de ani a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD de prim ajutor calificat. Acesta prezenta suspiciune de fractură la membrul superior stâng. A fost transportat la spital.

Spre locul intervenție s-au deplasat pompierii cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de intervenție, două echipaje SMURD (TIM și B2) și un echipaj SAJ.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Reluăm campania ziarului după Anul Nou

Fiindcă suntem în decembrie, o lună a sărbătorilor de iarnă, oprim campania noastră „Îl are pe conștiință directorul Armand Chiriloiu pe inginerul...

Cin’ să fie din PSD Argeş?

Necunoscute sunt căile campaniei electorale (eșuate deja) a lui Daniel Băluță, inclusiv pe filiera PSD Argeș. De altfel, la ședința de luni de la...