În cursul nopții de 7 spre 8 august, în jurul orei 2.30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 67B, în localitatea Moșoaia, a avut loc un accident rutier grav, în care a căzut victimă un pieton.
Citește și: Şeful Poliţiei Caracal şi alţi trei poliţişti, trimişi în judecată pentru modul în care au intervenit în cazul Alexandrei Măceșanu
Verificările preliminare ale polițiștilor au scos la iveală faptul că un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Poiana Lacului, care conducea un autoturism a acel drum, din direcția Vedea către Pitești, în comuna Moșoaia, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a accidentat mortal un bărbat de 37 de ani, din Costești, care se afla pe carosabil.
Conducătorul auto nu a consumat alcool. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul – după cum informează Biroul de presă al IPJ Argeș.
0 Comentarii