Nicolae Grant s-a născut la 21 aprilie/9 mai 1868, în palatul Belvedere din Bucureşti, fiind al unsprezecelea din cei 16 copii al familiei lui Effingham Grant şi Zoe Racoviţă. Tatăl său, scoţianul Effingham Grant, se angajează, în 1837, ca secretar, la Consulatul britanic din Valahia, coordonat de sir Robert Gilmour Colquhoun, devenind diplomat, iar prin căsătoria din 1850 cu Zoe Racoviţă, fiica lui Alexandru Racoviţă şi a Anei, nepoata lui Dinicu Golescu, ajunge proprietar al Palatului Belvedere din Bucureşti şi al moşiei aferente acestuia. Nicolae Grant se stabilește temporar în Câmpulung Muscel, unde şi-a cumpărat, de la P. Pencovici, în anul 1909, o vilă somptuoasă, construită la sfârşitul secolului al XIX-lea într-un autentic stil neoromânesc.
Este iniţiat în artele plastice de către Theodor Aman şi Gheorghe Tattarescu
Instruirea şi educaţia efectuate în Franţa, asigurate material de către familia sa cu posibilităţi financiare remarcabile, îl vor îmbogăţi spiritual, Nicolae Grant fiind înscris la Pensionatul de băieţi din Neuilly, pe care îl frecventează în perioada anilor 1876-1878, pentru ca studiile medii să le urmeze la liceele din: Tours – unde are şansa de a-l cunoaşte pe istoricul şi publicistul Jean-Henri Ubicini, la Montpellier şi Auteuil. Revenit cu familia în ţară în 1883, se înscrie, peste un an, sub imboldul pasiunii declarate pentru pictură, la Şcoala de arte frumoase din Bucureşti, împotriva voinţei tatălui său, care ar fi vrut ca el să urmeze „ştiinţele bancare”. În celebra şi selecta instituţie de cultură bucureşteană, este iniţiat în artele plastice de către profesorii săi, marii artişti ai penelului Theodor Aman şi Gheorghe Tattarescu. Printre colegii de studiu se simte mai apropiat spiritual de Nicolae Vermont şi Ipolit Strâmbulescu. În anul următor, pleacă la Paris, pentru a urma cursurile Şcolii de arte decorative din capitala luminilor, fiind pregătit de către Hector Lemaire pentru exigentul concurs de admitere la Şcoala de belle-arte, unde se clasează printre primii 10 suplimentari din cei 410 candidaţi. Face intens „practică” în atelierul celebrului Jean-Léon Gérôme, pictor şi sculptor francez, pentru ca, apoi, însuşindu-şi asemenea modalităţi picturale de redare a realităţii, să devină elev al Şcolii de belle-arte din Paris.
La Goleştii Muscelului se inspiră din natura ambientală a acestor locuri
La vârsta de numai 18 ani, Nicolae Grant va expune pe simezele Salonului artiştilor francezi, „un efect de lampă în sepia, inspirat de şcoala olandeză, pictat în salonul Mariei Rosetti”. Sedus de peisajele magnifice descoperite în pădurea Fontainebleau, unde îşi petrece vacanţele anilor 1886-1887, Nicolae Grant va face numeroase crochiuri şi studii în acuarelă şi ulei. Revenit în ţară, la Goleştii Muscelului continuă să se inspire din natura ambientală a acestor locuri. În anul 1893, Nicolae Grant va expune la Ateneul Român din Bucureşti, printre alte tablouri, o pânză cu vişine împrăştiate pe o faţă de masă albă, pictură pentru care a fost felicitat de Nicolae Grigorescu, expozantul dăruind-o marelui pictor în semn de gratitudine pentru aprecierea favorabilă a acestuia. Reîntors în Franţa, în 1893, vizitează în Bretania Coastele Nordului şi Finisterul, Val-André, insula Bréhat şi Pont-Aven, împreună cu Theodor Pallady, unde, furat de ineditul peisajului, va parcurge pe bicicletă, cu şevaletul şi pensula în tolbă, această superbă zonă, influenţa impresionismului en vogue relevându-se în tablourile pictate de artist. Nu întâmplător, aşadar, Nicolae Grant va rămâne spiritualiceşte indisolubil ataşat Franţei.
Cumpără la Văleni-Podgoria o vie, construind în mijlocul acesteia o casă de vacanţă
În 1910, Grant se mută definitiv la Câmpulung. Vila Grant va deveni un spaţiu de creaţie şi recreaţie pentru familia pictorului timp de un sfert de secol. În anul 1935, este silit să o vândă Băncii Naţionale a României, din cauza ipotecilor care grevau asupra ei, imobilul fiind transformat în casă de odihnă pentru salariaţii instituţiei financiare şi, ulterior, în preventoriu TBC. Din banii de zestre ai soţiei, Nicolae Grant cumpără, la Văleni-Podgoria din apropierea Goleştiului, o vie de circa 8 ha, construind, în mijlocul acesteia, o casă de vacanţă.
În timpul Primului Război Mondial se stabileşte în Capitală, unde pictează portretele unor personalităţi din înalta societate bucureşteană ori realizează decoruri interioare în saloanele protipendadei vremii. Revenind la Câmpulung, după terminarea războiului, îşi regăseşte vila devastată de către ocupanţii germani, care i-au luat întreaga colecţie de arme orientale vechi şi tablourile pictate de el în Franţa. Inspirat de natura ambientală, sedus de frumuseţea şi diversitatea ornamentică a portului popular tradiţional, Nicolae Grant a imortalizat în desene, acuarele şi picturi scene de viaţă din Câmpulung şi din împrejurimi, redând pitorescul oamenilor şi locurilor din Muscel. Stabilit în Bucureşti în toamna anului 1935, în zona Parcului Domeniilor, contactează o insidioasă afecţiune pulmonară în timpul bombardamentelor din 4 aprilie 1944 şi se stinge din viaţă la 10 mai 1950, în vârstă de 83 de ani, fiind înmormântat în Cimitirul „Sfânta Vineri” din Capitală.
Informaţiile au fost preluate dintr-un amplu material semnat de dr. Sorin Mazilescu, intitulat „NICOLAE GRANT (1868-1950)- pictorul care a conservat la superlativ parfumul epocii 1900”.
