Cei mai fascinaţi au fost copiii, antrenați în diverse activități. Realizarea decorațiunilor este un prilej bun de a-i implica în activități de lucru manual și, pe lângă faptul că este distractiv, sunt și încântați să vadă că pot face singuri, cu mâinile lor, mici minuni.
Noiembrie, în cadrul Jobenului cu idei, a deschis, la bibliotecă, balul mascat, cu diferite animăluțe înspăimântătoare, pe care le-am realizat prin diferite tehnici. Acest atelier este creat special pentru copii, pentru că ne dorim să fim o punte de legătură între ei și cărți și să-i facem să se “împrietenească” de mici cu ideea de carte. Astfel, mica vrăjitoare a pădurii ne-a antrenat la lectură, pentru ca mai apoi jocul și buna dispoziție să ne fie tovarăși de voie-bună. Mânuțe dibace, hârtie, foarfece, lipici și multă inspirație – iată rețeta perfectă pentru carnavalul ce a urmat.
Atelierul le este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 8 şi 11 ani, obiectivul – zicem noi, atins – constând în atragerea cât mai multor copii, care preferă să-și petreacă timpul liber într-un mod plăcut și creativ.
Carmen Frîncu

Olandezii au virat 5,7 milioane de euro în contul Muzeului Național de Istorie pentru tezaurul furat
Statul român a fost despăgubit cu 5,7 milioane de euro pentru cele patru obiecte de patrimoniu...
0 Comentarii