Web Analytics

Petiţia antideşeuri de la Ştefăneşti. Iniţiatoarea a venit la ziar cu listele originale semnate de 1.000 de persoane

de | 2.05.2018 21:08 | Dezvăluiri

10 GabrielaCristache02# Marcela Cristache spulberă astfel minciuna din comunicatul de presă al primăriței de la Ștefănești cum că oamenii ar fi semnat pentru reglementarea problemei transportului în comun și nicidecum împotriva gunoaielor

După ce primărița Jenica Dumitru a afirmat că cele 1.000 de persoane din orașul Ştefăneşti care apar cu nume şi semnături pe tabelele care au fost depuse la instituţiile statului pentru a sesiza problemele de mediu  ce i-au adus la exasperare pe locuitori ar fi semnat, de fapt, pentru rezolvarea problemei transportului în comun, inițiatoarea memoriului, care a  ajuns inclusiv la Ministerul Mediului, a prezentat redacției Jurnal de Argeș listele originale cu semnăturile, arătând că n-au nicio legătură cu cealaltă petiție, pentru transport. Marcela Cristache este de părere că cei care ridică astfel de suspiciuni, ocolind adevărata problemă a transformării orașului în groapa de gunoi a județului, ar trebui să confrunte cele două petiții, ca să vadă care este adevărul și cine minte. Titlurile și subtitlurile aparțin redacției.

„V-am adus mia de semnături și mai sunt și altele pe drum”

„V-am adus mia de semnături și mai sunt și altele pe drum. Este dovada faptului că suntem deranjați de deșeuri, de gunoaie, pentru faptul că s-a ajuns la situația pe care dumneavoastră ați prezentat-o în Jurnal de Argeș. Nu putem să admitem că trebuie să trăim într-un astfel de mediu. Sunt revoltată că, ani de zile, cei abilitați să ne protejeze sănătatea nu au făcut-o și a trebuit să intervină mass-media și noi, ca să se facă ceva. Sunt listele cu semnături adunate de noi, de mai multe persoane, pentru că nu poate o singură persoană să bată la toate ușile. Unele au circulat din mână în mână. Unele sunt scrise mai neîndemânatic, având în vedere gradul de pregătire a fiecăruia. Aceste liste le vedeți, sunt în original, sunt scrise de oameni, semnate de oameni, deci nu pot fi suspectate de a nu exista. Ce scrie aici?! „Susținători pentru scoaterea gunoaielor din Ștefănești”/ „Susținători pentru un oraș fără gunoaie” / Listă cu locuitorii orașului Ștefănești care solicită rezilierea contractelor cu firmele care colectează deșeuri”. E adevărat că n-au fost toate foile cu tabel, dar nu poți să suspectezi așa ceva. Oamenii au fost informați despre memoriu. N-are nicio legătură cu problema transportului. Eu habar n-am de acțiunea cu transportul. Sincer vă spun, am auzit că au fost nemulțumiri ale oamenilor, pe bună dreptate, probabil că și atunci s-a făcut un memoriu, lăudabilă inițiativa, dar memoriul acela a fost depus undeva? Ăla trebuie să se confrunte  cu memoriul nostru, ca să se vadă că e cu totul altă inițiativă”, a explicat, pentru Jurnal de Argeș,  Marcela Cristache.

„Eu nu știu ce înseamnă pentru dumnealor reciclare, dar arderea gunoaielor nu mai e de suportat”

10 GabrielaCristache01Marcela Cristache spune că oamenii sunt deranjați nu doar de munții de deșeuri care transformă orașul în groapa de gunoi a județului, ci și de mirosul de fum rezultat din arderea (suspectă) a deșeurilor.
„Locuiesc în Ștefănești, foarte aproape de gară, și mă deranjează foarte tare, și nu doar  deșeurile. Arderea gunoaielor e un coșmar pentru noi. Eu nu știu ce înseamnă pentru dumnealor reciclare, dar arderea gunoaielor nu mai e de suportat. Nu putem inhala la infinit mirosul acela de ebonită, pentru că avem alergii, probleme respiratorii… Noi simțeam de foarte multă vreme mirosul acesta de ebonită, dar nu știam care e sursa. La început, am crezut că sunt vecini care nu folosesc mereu lemne în încălzire, mai bagă și cauciucuri  sau alte materiale, după posibilități… Abia când a fost acea ședință pe marginea bugetului  și consilierii au mai aprobat o firmă care să colecteze/ recicleze deșeuri la Ștefănești, atunci am aflat și noi despre deșeuri. Oamenii  i-au întrebat pe consilieri ce cunoștine au ei despre deșeuri ca să poată aproba cu atâta ușurință  funcționarea a încă unei firme de deșeuri la noi în oraș. Am văzut apoi ancheta din Jurnal de Argeș și am înțeles despre ce e vorba. Avem o zestre de pe vemea primarului Bărbuceanu, că de la el a început mizeria, iar până azi s-a ajuns la cifra aceasta despre care ați scris și dumneavoastră: 22 de firme care  se ocupă de deșeuri și care au primit autorizație să funcționeze aici. Întebarea noastră este: câte firme vor mai fi aduse aici? Domnul fost subprefect Stoian a fost la fața locului și a văzut acești munți de gunoaie de pe unde zburdau în voie șobolanii. Nu se poate așa ceva!”, a mai spus Marcela Cristache.
 Inițiatoarea memoriului adresat Primăriei Ștefănești, primarului Jenica Dumitru și consilierilor locali ai urbei, Prefecturii Argeș, Consiliului Județean Argeș, Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Argeș, Garzii Naționale de Mediu Argeș, Protecției Consumatorului, Direcției de Sănătate Publică Argeș, Organizației PSD Argeș, Organizației PNL Argeș, Organizației PMP Argeș și presei argeșene, în care se cer măsuri împotriva mafiei deșeurilor de la Ștefănești, face apel la respectarea legii.

„N-avem nimic împotriva acestor firme, dar să respecte normele de mediu”

„În încheiere, vreau să spun că n-am nimic împotriva acestor firme…  Ne dăm seama că aceste firme trebuie să existe, e nevoie de ele, pentru că avem nevoie de colectarea și reciclarea deșeurilor, dar să respecte normele de mediu. Adică îți faci afacerea doar dacă ești pregătit cu utilaje, cu personal, ai o potență financiară ca să investești în infrastructura necesară, specifică activității tale.  Cred că aceste firme ar trebui să fie controlate  și monitorizate  temeinic, nu o dată la trei luni, ci mult mai des, chiar și cu camere video, eventual, pentru că e vorba de sănătate. Legea asta care există, așa cum e ea, cu lacunele ei, trebuie să se aplice. Iar cei în măsură să aducă modificări la aceste legi să le îmbunătățească”, încheie  Marcela Cristache.

Ce spune primărița din Ștefănești

10 JenicaReamintim că primărița orașului Ștefănești, Jenica Dumitru, a contestat tabelele cu semnături din petiția transmisă autorităților amintite. Iată mai jos poziția edilului.
„Primarul orașului Ștefănești nu poate ignora avizele care au fost date în toți acești ani de Agenția de Protecția Mediului Argeș către U.A.T. Ștefănești și el nu poate interveni în mediul privat, ci doar pe spațiul public. Controalele trebuie efectuate, conform legii, de către instituțiile abilitate, iar Primăria Ștefănești a sesizat aceste instituții ale statului, care trebuie să prezinte rapoartele constatărilor.
Cele 1.000 de persoane din orașul Ștefănești care apar cu nume și semnături pe tabelele care au fost depuse la instituțiile statului și despre care afirmați că sesizează probleme de mediu în orașul Ștefănești au semnat în realitate pentru rezolvarea problemei transportului în comun. Strângerea de semnături care s-a făcut la inițiativa cetățenilor a demarat în luna februarie, imediat ce au apărut problemele legate de transportul în regim maxi-taxi. Cum au ajuns semnăturile unor persoane care doreau rezolvarea unei probleme să fie folosite în problema deșeurilor este strict responsabilitatea celor care s-au folosit de ele.
În privința situației depozitării deșeurilor pe raza orașului Ștefănești, vă comunicăm următoarele: din numărul total de 22 de agenți economici care au fost autorizați de Agenția pentru Protecția Mediului Argeș să desfășoare activități de colectare și reciclare deșeuri periculoase și nepericuloase pe raza orașului Ștefănești, doar o parte dintre ei au solicitat și au primit acord de funcționare din partea Consiliului Local Ștefănești.
Ceilalți agenți economici funcționează fără acordul Consiliului Local, deoarece Agenția pentru Protecția Mediului Argeș nu a solicitat tuturor agenților economici respectivul document. Menționez faptul că ultimul acord de mediu a fost dat de Consiliul Local Ștefănești în luna februarie 2018 unei firme care are ca obiect de activitate colectarea de deșeuri nepericuloase (hârtie și pet-uri din plastic), dar care nu și-a început activitatea. Toate celelalte firme cărora Agenția pentru Protecția Mediului Argeș le-a condiționat eliberarea autorizațiilor de funcționare de obținerea avizelor de la Consiliul Local Ștefănești au primit respectivele documente de la consiliile locale precedente, în mandatele în care nu am fost eu primar.
Cu deosebit respect,
Primar Ioana Jenica Dumitru”

*** *** ***

Ce spune fostul subprefect: „Sunt nişte interese la Ştefăneşti”

11 gabriel stoianI-am cerut un punct de vedere și fostului subprefect Gabriel Stoian, demis din fotoliul de reprezentant al Guvernului în teritoriu și care a revenit la funcția de director executiv adjunct la Casa Jud. de Pensii Argeș.

# Scandalul deșeurilor, în care ați încercat să faceți lumină, este una dintre problemele care v-au costat funcția. Au existat presiuni politice în acest sens? Cine avea interesul ca această problemă să rămână nerezolvată? Ne puteți da câteva nume de parlamentari, politicieni,  despre care ați simțit că vă pun bețe-n roate?
– N-aș  vrea să zic că cineva anume are interese ca problema să nu fie rezolvată acolo. Sunt niște interese… Eu aveam niște acțiuni pe care mi le pusesem,  pe note, și cu care voiam să  pornesc la drum. Sunt foarte multe situații care mie mi s-au părut în neregulă, după experiența pe care am avut-o, în Arpechim, cu deșeurile, periculoase, nepericuloase… Aveam o analiză de făcut, dar, din păcate, n-a mai fost timp…
# Măcar din ce partid fac parte dacă nu îi nominalizați: PSD, ALDE, PNL…?
– Și eu am vrut să aflu treaba asta, tocmai de aceea am cerut să mi se pună la dispoziție lista cu toate unitățile din județ care au ca obiect  de activitate prelucrarea deșeurilor periculoase, pe localități, pe autorizație de mediu… s-a tărăgănat foarte mult totul și acesta a fost un motiv care m-a deranjat, pentru că cei 1000 de oameni care au  semnat petiția de la Ștefănești  ridicau niște probleme pertinente.

„Am sesizat multe aluzii despre faptul că sunt cam băgăcios. M-a mâncat limba și am deranjat pe cineva…”

# Să vorbim concret. Ce impresie v-a lăsat, spre exemplu, dl. Adelin Năstăsescu, unul dintre principalii procesatori de la Ștefănești, amendat în scandalul deșeurilor? Este protejatul cuiva?
– Sincer, nici nu-l cunosc, probabil că este cel care a fost primul (n.red. – amendat),  la acțiunea din 18  februarie, căci îmi amintesc foarte bine ziua aceea, că era duminică, m-am deplasat acolo, unde am stat aproape toată ziua… Eu  nu am avut o discuție cu acest Adelin, am înțeles că a făcut niște afirmații  vizavi de persoana mea, dar, dacă ar fi numai asta, ar fi bine (n.red. – râde). Să știți că pe zona asta am sesizat multe aluzii despre faptul că sunt cam băgăcios. Nu știu dacă are pe cineva în spate, nu-l cunosc personal  și nu știu nici de alții.  Cu situația pe care o solicitasem eu și cum îmi pusesem eu,  pe note,  aspectele legate de scandalul deșeurilor, puteam obține foarte multe informații.  A fost o supărare a multora, inclusiv pentru faptul că am vrut să demarez și acțiunea de aflare a patronilor  de bodegi instalate în jurul școlilor… M-a mâncat limba și am deranjat pe cineva…
# Cât a contat scandalul cu pierderea dreptului de preempțiune de către Primăria Ștefănești asupra imobilelor Brătienilor  în pierderea funcției de subprefect? Urma să faceți lumină inclusiv cu privire la eliberarea unor acte din Primărie cumpărătorului, chiar în perioada în care curgea dreptul de preempțiune…
– Și asta e o altă problemă, pentru că am fost  șeful comisiei de disciplină…  N-am apucat să trag concluzii. Mai aveam unele întâlniri cu persoanele împricinate, care au fost în concediu medical… Este unul dintre aspectele pe care și eu voiam să le cercetez, pentru că am aceeași observație ca și dvs. Știam de treaba asta, dar și de altele. Aș fi vrut să continui și aș fi vrut să fac lumină, dar nu neapărat pornind de la ipoteza că cineva a făcut ceva intenționat  sau neintenționat, că astea reieșeau din cercetările pe care le-am fi făcut… Dar ce să fac? Sunt niște proiecte pe care nu le mai pot duce la capăt. O să încerc să le predau celui care preia atribuțiile, dar vă dați seama că va fi greu.

„Mi s-a părut mârșavă procedura”

# În încheiere, spuneți-ne: ce gust v-a lăsat  demiterea din funcția de subprefect?
– Am comunicat prea mult, am făcut prea mult și asta dăunează. Îmi pare rău, dar eu n-o să renunț niciodată la sistemul ăsta de lucru.  Mi s-a părut mârșavă procedura. Nu meritam  treaba asta. Gândiți-vă că am o vârstă, am o experiență, am o funcție. Nu eram adjunct la Autobaza 4  Călători,  eram subprefectul  județului, al doilea reprezentant al Guvernului în teritoriu și să te lovească în halul ăsta, cu atâta nonșalanță, să bage un material sub nas în Guvern și Guvernul să zică «da, mă»  și să nu se intereseze care e situația, e jenant , e rușinos. Dar, din păcate, se întâmplă și așa. Probabil că eu sunt deformat cu spiritul meu de lucru.

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii