
În anul 2025, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Mioveni a gestionat un volum ridicat de solicitări din partea cetățenilor orașului Mioveni, precum și din partea celor din localitățile arondate.
Potrivit datelor centralizate, pe parcursul anului au fost emise 2.509 cărți electronice de identitate emise; 4.585 cărți de identitate simple eliberate; 409 cărți de identitate provizorii întocmite; 4.415 schimbări de domiciliu înregistrate în Mioveni și în localitățile arondate; 625 de vize de reședință acordate.
Reamintim faptul că eliberarea cărților electronice de identitate se realizează exclusiv pe baza programărilor online, prin intermediul platformei:
https://hub.mai.gov.ro/cei/programari/.
Prima carte electronică de identitate se eliberează gratuit, începând cu vârsta de 14 ani, în limita fondurilor asigurate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Totodată, cărțile de identitate simple se eliberează în baza programărilor telefonice, la numărul 0348/455112, în intervalul orar 10:00–14:00, în zilele de marți, miercuri, joi și vineri. Contravaloarea cărții de identitate simple, în valoare de 40 de lei, se achită în unitățile CEC Bank sau la automatele de plată SelfPay.
Citește și Frigul mută sărbătoarea Micii Uniri la Colegiul „Dinicu Golescu” Câmpulung




0 Comentarii