Potrivit datelor furnizate de DGASPC Argeș, 32 de copii au intrat în sistemul de asistență maternală de la începutul anului și până luni, 8 iulie. Aceștia sunt, pe vârste, astfel: opt copii cu vârste între 2 și 4 luni, 10 copii care au între un an și patru ani, opt între 7 și 14 ani și șase copii între 16 și 17 ani.
„Permanent facem cunoscut UAT-urilor că organizăm periodic cursuri pentru atestarea asistenților maternali. Cu cât mai mulți asistenți maternali atestați, cu atât crește posibilitatea de a găsi măsura potrivită pentru copilul respectiv”, spune Tatiana Eftime (foto), directorul general al DGASPC Argeș.
Poate fi atestată ca asistent maternal persoana care îndeplinește următoarele condiții: are capacitate deplină de exercițiu; este absolventă a minimum 10 clase (conform legii în vigoare la ora actuală, noua lege aflată în dezbatere publică urmând să specifice obligativitatea studiilor liceale pentru asistenții maternali); are drept de folosință a locuinței (demonstrat cu acte) și dispune de o cameră separată, amenajată special pentru copilul pe care îl va primi în plasament; are disponibilitatea de a primi în plasament cel puțin doi copii, inclusiv cu probleme de sănătate sau cu tulburări de comportament; are o sănătate bună, atestată prin certificat medical; nu a suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni; nu a fost decăzută din drepturile părintești sau al cărui copil ar fi fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă; prin comportamentul său în societate, starea sănătății și profilul său psihologic, prezintă garanții pentru îndeplinirea corectă a obligațiilor ce revin unui părinte, referitoare la creșterea, îngrijirea și educarea copiilor săi.
Citește și Prima de vacanţă la Automobile Dacia este de 3.485 lei brut
Citește și Argeşul se mândreşte cu patru eleve de 10 la Evaluarea Naţională
0 Comentarii