Web Analytics
scris marți, 25.06.2024

Peste 3.000 de permise de conducere, reținute în minivacanța de Rusalii

Structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au fost sesizate cu privire la producerea a 4.250 infracţiuni şi au aplicat 38.220 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 17 milioane de lei, în weekendul prelungit ocazionat de Rusaliile ortodoxe, potrivit purtătorului de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, transmite Agerpres. De asemenea, angajaţii MAI au salvat peste o 100 de persoane din diferite situaţii de pericol.

Peste 3.000 de permise de conducere, reținute în minivacanța de Rusalii

„În fiecare zi, au fost mobilizate peste 25.500 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne. Structurile de ordine publică au efectuat peste 14.600 de intervenţii, iar structurile pentru situaţii de urgenţă au efectuat 7.425 de intervenţii, din care 5.739 pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi 599 pentru stingerea de incendii”, a spus Monica Dajbog, într-o declaraţie de presă la sediul MAI.

Citește și: Circulație restricționată, marți, pe Autostrada A1 București – Pitești. Se efectuează lucrări

Efectivele MAI au realizat peste 100.000 de verificări cu aplicaţia eDAC pentru a preveni şi combate posibile fapte ilegale. În atenţia poliţiştilor rutieri au fost şoferii care nu au respectat normele rutiere şi au pus în pericol siguranţa traficului. „S-a acţionat zilnic cu aproximativ 300 de radare, fiind reţinute 3.075 de permise de conducere, dintre care 59 ca urmare a consumului de droguri sau alte substanţe interzise, în creştere cu 33,9% faţă de anul precedent. De asemenea, au fost retrase 1.279 de certificate de înmatriculare”, a precizat Dajbog.

Structurile Ministerului au fost prezente şi la manifestările religioase şi evenimentele cu public numeros pentru a preveni producerea unor incidente şi pentru a putea interveni rapid în sprijinul oamenilor în caz de nevoie. Numărul de participanţi la aceste evenimente a variat între 5.000 şi 28.000.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Mașină răsturnată pe A1

Accident pe Autostrada București-Pitești. O autoutilitară s-a răsturnat, sâmbătă, la km 78, pe...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită