Web Analytics

articol scris vineri, 12 mai 2023

Peste 25.000 de persoane au participat la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată de ANOFM

Peste 25.000 de persoane au participat, vineri, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă la nivel naţional. Numărul locurilor de muncă oferite de cei 2.008 angajatori prezenţi la eveniment a fost de 33.399. Un număr de 350 de persoane au fost angajate pe loc.

“Această manifestare reprezintă o oportunitate pentru angajatori şi solicitanţii de locuri de muncă de a interacţiona direct. Prin intermediul acestui eveniment, persoanele interesate au acces la informaţii cu privire la cerinţele angajatorilor şi locurile de muncă oferite de aceştia. De asemenea, angajatorii pot să-şi prezinte posturile disponibile, să identifice candidaţii potriviţi şi să finalizeze procesul de recrutare în mod eficient”, a declarat Florin Cotoşman, preşedintele ANOFM, citat într-un comunicat transmis de agenţie.

Citește și: A murit Nicușor Brănescu, medicul argeșean de la Spitalul Polizu care s-a împușcat în casă . Mesajul de condoleanțe al Colegiului Medicilor

Conform documentului, la acest eveniment organizat la nivel naţional au fost prezente 25.133 de persoane, dintre care 220 de tineri cu risc de marginalizare socială şi 224 de persoane refugiate din Ucraina.

Un număr de 9.018 persoane au fost selectate în vederea încadrării, dintre care 11 tineri cu risc de marginalizare socială, iar 350 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, prezente la eveniment, au fost angajate pe loc.

Principalele ramuri de activitate cărora le corespund meseriile în care au fost încadrate pe loc cele 350 de persoane sunt următoarele: fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (102), construcţii de clădiri (28), hoteluri şi alte facilităţi de cazare (19), lucrări speciale de construcţii (18), restaurante şi alte servicii de alimentaţie (17), comerţ cu amănuntul cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor (17).

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Harghita: Peste 120 de muniții neexplodate, distruse de pirotehniști. Avertismentul pompierilor

O operațiune de distrugere a muniției neexplodate a avut loc miercuri, 11 noiembrie, în județul Harghita. Specialiștii pirotehnici ai Inspectoratului […] Citește!

Se pregătesc restricții de energie în România? Ministerul Energiei anunță ce s-ar putea întâmpla cu marii consumatori în această iarnă

Marile companii din România care consumă cantități importante de energie electrică ar putea fi nevoite să își reducă temporar consumul […] Citește!

Orașul din România care a întrecut Geneva și Reykjavik într-un top european! Sighișoara, printre cele mai frumoase 100 de destinații în 2026

Unul dintre cele mai cunoscute orașe medievale din România a reușit să atragă din nou atenția la nivel internațional. Sighișoara, […] Citește!

Furtuna Charles a paralizat Portugalia: Sute de zboruri anulate, școli și magazine închise

Portugalia se confruntă miercuri, 11 noiembrie 2026, cu un nou episod de vreme extremă, după ce furtuna Charles a ajuns […] Citește!

Pitești. Târg de adopții în premieră, în Piața Vasile Milea

Piteștiul devine, pentru trei zile, locul în care iubitorii de animale pot face o faptă bună și, poate, își pot […] Citește!

Scandalul cabanelor Romsilva: investiții consistente, venituri neclare și acuzații privind folosirea lor în interesul unor baroni locali

Fosta ministră a Mediului, Diana Buzoianu (USR), a atras atenția asupra situației financiare a mai multor cabane în care Romsilva […] Citește!

„Culori de pace” și frumusețea satului românesc, într-o nouă expoziție de pictură la Muzeul Golești

Muzeul Golești găzduiește, în perioada 11 noiembrie – 15 decembrie 2026, expoziția „Culori de pace”, un eveniment artistic dedicat sensibilității, […] Citește!

Primăria Budeasa angajează. Care sunt posturile

O nouă oportunitate de angajare, primăria comunei Budeasa organizează concurs pentru ocuparea a trei posturi de muncitor calificat în cadrul […] Citește!

FC Arges învinge Dinamo şi ia o mare gură de oxigen după zece meciuri fără victorie

FC Argeș a produs surpriza etapei a 15-a din SuperLiga, după ce a învins liderul, echipa Dinamo București, scor 2-1, […] Citește!

Ziua Veteranilor, omagiu adus de Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”

Miercuri, 11 noiembrie 2026, Militarii Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” au adus un omagiu celor 8 camarazi căzuți la […] Citește!

Pitești. Eveniment militar, la Muzeul Județean

Muzeul Județean Argeș a participat la evenimentul aniversar dedicat împlinirii a 183 de ani de la înființarea Artileriei în Armata […] Citește!

Spania interzice TikTok: de la ce a început scandalul

Guvernul Spaniei a cerut ca TikTok să-și suspende operațiunile în Spania până când va elimina materialele privind abuzul sexual asupra […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete