Web Analytics
scris miercuri, 14.08.2024

Peste 100 de plângeri privind pacienţi morţi la spitalul Pantelimon

Situaţia la spitalul Pantelimon se menţine critică deoarece se fac foarte multe externări la cerere. Pacienţii, fie şi în stare gravă, pleacă acasă pe semnătură pentru că se tem să mai rămână în spital. Iar mulţi dintre pacienţii care ajung aici cu ambulanţa cer insistent, încă de dinainte să ajungă aici, să fie redirecţionaţi către un alt spital. Majoritatea ajung la spitalul Floreasca.

Peste 100 de plângeri privind pacienţi morţi la spitalul Pantelimon

Între timp, noul manager al spitalului face o dezvăluire la fel de gravă: un bolnav în secţia ATI a murit, după ce injectomatul la care era conectat a fost scos din priză. Se întâmpla duminică seara, iar o zi mai târziu, bărbatul în vârstă de 67 de ani, care avea şi multiple comorbidităţi, a decedat.

Citește și: Argeșean prins cu arme și muniție în mașină

Pe lângă cele cinci morţi suspecte pe care le analizează acum procurorii, potrivit unor surse, pe adresa de e-mail a Parchetului au fost trimise peste 100 de alte sesizări de la aparţinătorii unor bolnavi care au murit la spitalul Pantelimon. Rudele reclamă că şi bunicii sau părinţii lor ar fi putut fi victimele doctoriţelor care sunt arestate preventiv. Toate aceste plângeri vor fi analizate de anchetatori şi dacă vor sesiza suspiciuni rezonabile, persoanele care au făcut reclamaţiile vor fi chemate la audieri.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită