Web Analytics

articol scris joi, 19 martie 2020

Peste 100 de cetățeni, izolați în Mălureni. Viceprimarul: „Toată comunitatea stă cu frică”

În comuna Mălureni, 108 cetățeni s-au întors din străinătate în ultima perioadă. „Opt au venit din Franța aseară și 100 sunt cei de la Păuleasca (comunitate de etnie romă, n. red.), la care au mai fost poliția, jandarmeria. A mai fost și un scandal între ei acolo și îi monitorizează. A fost o ceartă între membrii unei familii, frații și-au dat cu toporul în cap”, ne-a povestit viceprimarul Florian Bucălie, care a mai spus că mulți dintre cei care s-au întors din zonele de risc au venit la Primărie și au anunțat traseul parcurs, numărul de telefon, de unde au venit, cu cine, mașinile în care au venit. Cei din Păuleasca nu au fost atât de cooperanți. „Am fost nevoiți să îi aflăm noi, ei nu spuneau. ” Chiar dacă unii primari asigură deja mâncare cetățenilor aflați în izolare, la Mălureni încă nu s-a luat această măsură. „Au rude. Deocamdată n-a solicitat niciunul”. L-am întrebat pe viceprimar și cum se comportă oamenii din comună. „Vă dați seama că toată comunitatea stă, un pic, cu frică. Au înțeles așa, câtuși de cât și nu prea mai circulă. La magazin vin doar să își ia provizii. E un pic de alertă. O să trecem cu bine!”, a mai adăugat, optimist,  Florian Bucălie.

# Bărbat întors din afară, lovit cu toporul în cap

Referitor la conflictul amintit de viceprimar, surse judiciare ne-au declarat că a fost vorba de o ceartă spontană, petrecută, marți, între doi frați care stau la o curte distanță. Unul dintre ei, victima, ar fi dat o petrecere după ce s-a întors din străinătate, iar celălalt frate i-a atras atenția, nemulțumit de volumul muzicii. Victima a venit cu mai multe persoane înarmate cu diverse obiecte și ar fi distrus mașinile parcate în curtea fratelui și geamurile de la casă. Fratele păgubit a ripostat și ar fi lovit victima cu un topor în cap. Bărbatul se află în stare gravă, în comă la spital și a fost operat în noaptea respectivă.

„Desfășurăm verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor”, ne-a declarat Mădălina Epure, purtător de cuvânt al IPJ Argeș.   

 

 

Distribuie!

0 Comentarii

Petrolul se ieftinește puternic. Prețurile scad cu peste un dolar pe baril

Prețurile petrolului au înregistrat o nouă scădere joi, 12 noiembrie 2026, pe fondul speranțelor că negocierile diplomatice ar putea reduce […] Citește!

Tragedie în New York: O clădire cu trei etaje s-a prăbușit peste un șantier. Bilanțul victimelor a crescut, iar salvatorii caută dispăruți

Momente dramatice în cartierul Flatbush din Brooklyn, New York, unde o clădire cu trei etaje s-a prăbușit miercuri după-amiază, 11 […] Citește!

Captură de proporții la Nădlac: Aproximativ 4 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite într-un camion

O cantitate impresionantă de țigarete fără timbru fiscal a fost descoperită de polițiști în apropierea frontierei de la Nădlac, județul […] Citește!

Se schimbă regulile în maternitățile din România. Nicușor Dan a promulgat legea care le oferă mamelor noi drepturi la naștere

Femeile însărcinate din România vor putea avea alături o persoană aleasă de ele pe întreaga durată a travaliului și a […] Citește!

Ștefan Popa, locul 4 la spadă la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar

Ștefan Popa a încheiat pe locul al patrulea proba individuală masculină de spadă de la Jocurile Olimpice de Tineret de […] Citește!

Scandal financiar la Universitatea din București: Trei angajate, acuzate că au sustras peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate penal într-un dosar de delapidare, după ce procurorii au descoperit presupuse nereguli […] Citește!

Prosumatorii vor primi lunar banii pentru energia livrată în rețea. Surplusul va putea reduce și facturile la gaze

Aproape 400.000 de români care produc energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice ar urma să beneficieze de noi reguli privind […] Citește!

Kylian Mbappé ar putea rata meciul Franței cu Italia. Probleme medicale pentru căpitanul naționalei

Naționala Franței ar putea evolua fără Kylian Mbappé în partida cu Italia, după ce atacantul lui Real Madrid a acuzat […] Citește!

Schimbare majoră în Justiție: Numărul parchetelor ar putea scădea de la 175 la doar 41

Ministerul Justiției pregătește una dintre cele mai importante reorganizări ale sistemului de parchete din România. Potrivit unui proiect de lege […] Citește!

Fotbalist de 22 de ani, mort subit după ce a suferit un stop cardiac la antrenament

Fotbalul francez este în doliu după moartea lui Wanis Honsor, un tânăr jucător în vârstă de numai 22 de ani. […] Citește!

Fratele lui Viktor Orbán, arestat preventiv pentru trafic de migranți. Reacția fostului premier: „Ținta sunt eu!”

Fratele mai mic al fostului premier ungar Viktor Orbán, Áron Orbán, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind […] Citește!

Harghita: Peste 120 de muniții neexplodate, distruse de pirotehniști. Avertismentul pompierilor

O operațiune de distrugere a muniției neexplodate a avut loc miercuri, 11 noiembrie, în județul Harghita. Specialiștii pirotehnici ai Inspectoratului […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete