Web Analytics
scris luni, 13.11.2023

Peste 1.100 de kilograme de tutun foi, descoperite de poliţişti 

Poliţiştii şi procurorii au făcut, luni, 22 de percheziţii la persoane suspectate de deţinerea şi oferirea spre comercializare a tutunului mărunţit. În urma acţiunii, s-au descoperit peste 270 de kilograme de tutun mărunţit şi 1.139 de kilograme de tutun foi.

Peste 1.100 de kilograme de tutun foi, descoperite de poliţişti 

Citește și Angajații caselor de sănătate sistează plățile către spitale și furnizori

IGPR anunţă că, luni, poliţiştii, sub coodoronarea procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, au pus în executare 22 de mandate de percheziţie domiciliară (dintre care 10 în judeţul Dolj), la persoane bănuite de deţinerea şi oferirea spre comercializare a tutunului mărunţit peste limita a un kilogram de tutun de fumat, conform Legii 227/2015.

”În urma percheziţiilor desfăşurate, au fost descoperite şi ridicate 276,78 de kilograme de tutun mărunţit şi 1.139 de kilograme de tutun foi, precum şi alte mijloace materiale de probă. În cauză, poliţiştii continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita de un kilogram de tutun de fumat, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă”, a transmis sursa citată.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită