Conformându-se prevederilor Ordonanței militare nr. 4, administrația locală din Câmpulung a decis să asigure cazare, la cerere, personalului medical aflat în repausul dintre ture sau gărzi, în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID-19 în rândul cadrelor medicale sau al familiilor acestora. Pentru acest scop a fost ales Hotelul ”Muscelul”, aflat chiar în centrul municipiului.
Administrația locală din Câmpulung are în subordine două unități medicale, Spitalul Municipal cu Ambulatoriul de Specialitate și cel de Pneumoftiziologie, ambele aflate în situația de a solicita sponsorizări și donații pentru a-și asigura echipamente de protecție și dezinfectanți. (Cătălin Ioan Butoiu)