Web Analytics
scris sâmbătă, 23.11.2024

Pericol de avalanșe pe Valea Prahovei

E pericol de avalanșe pe Valea Prahovei, avertizează salvamontiștii, în urma căderilor de zăpadă din ultimele zile. Vântul a contribuit la formarea unor „plăci” de zăpadă.

Pericol de avalanșe pe Valea Prahovei

În ultimele două zile, la altitudini de peste 1.800 de metri a nins destul de mult, iar vântul a suflat cu putere, ceea ce a dus la formarea plăcilor de vânt. Ruperea acestora poate declanşa avalanşe, care pot fi periculoase, chiar dacă sunt de mici dimensiuni. În acest weekend, vântul va sufla cu peste 100 km/h, iar temperatura va scădea până la minus 16 grade Celsius la Vârful Omu”, se precizează pe pagina Salvamont Prahova.

Citește și: Criză de chirurgi pediatri. 4 județe nu au niciun astfel de medic

Astfel, salvatorii montani nu recomandă parcurgerea văilor de abrupt: „Pentru practicanţii de drumeţii, reamintim că traseele turistice montane omologate, care ajung la altitudini mari, sunt declarate închise în sezonul de iarnă. Recomandăm parcurgerea doar a traseelor turistice de la baza muntelui”, subliniază sursa citată.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Adrian Mutu a votat în Italia

Adi Mutu este unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști români. Fostul atacant nu s-a ferit să-și...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită