Web Analytics

articol scris joi, 21 septembrie 2017

Percheziții la un spital din Argeș

perchezitii

perchezitiiPolițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești și cei de la Direcția Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, au destructurat o grupare infracțională care ar fi cauzat un prejudiciu de aproape 4.000.000 de lei Spitalului Județean Argeș, prin infracțiuni economice.

 

 UPDATE

„Au fost efectate percheziții atât în Pitești, cât și în Ștefănești și au fost puse în aplicare trei mandate de asucere. Persoanele e află la DIICOT, Serviciul Teritorial Pitești, pentru audieri”, a declarat, pentru Jurnal de Argeș, inspectorul principal Mădălin Zamfir, purtător de cuvânt al IJP Argeș.
Cele trei persoane audiate sunt contabiala spitalului, Amalia Dumitrașcu, Nicolae Iordache și Cătălin Iordache, administratorii firmei Rivetex, prin intermediul căreia s-ar fi sifonat banii. 

La data de 21 septembrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești și cei de la Direcția Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, au efectuat 6 percheziții domiciliare, în municipiul Pitești și în orașul Ștefănești, județul Argeș, pentru destructurarea unei grupări infracționale organizate, specializată în săvârșirea de infracțiuni economico-financiare.

„În fapt, din cercetări a reieșit că, în anul 2012,  doi bărbați și o femeie ar fi constituit o grupare infracțională, în scopul delapidării cu consecințe deosebit de grave Spitalului Județean Argeș.  

Unul dintre membrii grupării infracționale, o femeie, angajată în calitate de contabilă a spitalului respectiv, ar fi completat și determinat persoanele responsabile din cadrul spitalului, să semneze fără vinovăție ordine de plată, cu denumirea unor societăți comerciale care au calitatea de furnizori ai spitalului, însă menționând codul de identificare fiscală și contul IBAN al unei alte societăți comerciale, controlate de grupul infracțional.

Astfel, în perioada 2012– 2017, contabila ar fi completat 70 de de astfel de ordine de plată, în baza cărora ar fi fost transferați 3.988.688 de lei din fondurile spitalului.

Imediat după ce banii ar fi fost transferați fără drept de spital către contul firmei controlate de grupare, aceștia ar fi fost retrași în numerar de membrii grupării.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și delapidare cu consecințe deosebit de grave”, se arată într-un comunicat al IGP.

De asemenea, documentele întocmite în fals și datele din acestea ar fi fost introduse în sistemul electronic de evidențe contabile a spitalului și ar fi dus la alterarea în mod grav a evidențelor și rezultatelor financiare ale unității spitalicești, în cauză fiind efectuate cercetări și pentru săvârșirea infracțiunilor de fals informatic și perturbarea sistemelor informatice.

Cei 3 membri ai grupării vor fi aduși la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

La activități au participat și jandarmi.Foto: cugetliber.ro

Distribuie!

0 Comentarii

Arsenal, eliminată rușinos din Cupa Ligii Angliei de o echipă din liga a patra!

Arsenal a suferit o eliminare neașteptată din optimile Cupei Ligii Angliei, după ce a fost învinsă de Fleetwood, formație din […] Citește!

Bogdan Andone, înainte de Corona Braşov – FC Argeş: „Victoria este vitală”

FC Argeș joacă miercuri, 28 octombrie, de la ora 15, pe Stadionul „Carpați” din Brașov, în etapa a doua a […] Citește!

Tudor Costescu, după eșecul de la Timișoara: „Arbitrajul a decis rezultatul”

Luni, 26 octombrie, FC Argeș Basketball a fost învinsă, în deplasare, de SCM Politehnica Timișoara, cu scorul de 100 - […] Citește!

Tencuială prăbușită peste un copil de 6 ani, într-un bloc ANL din Dej. Al cincilea incident în doi ani

Un copil de 6 ani a fost lovit de bucăți de tencuială desprinse din tavanul unui bloc ANL din Dej. […] Citește!

Corona Braşov – FC Argeş, astăzi, de la ora 15, în Cupa României Betano

Etapa a doua a grupelor Cupei României Betano a început marţi, 27 octombrie, cu 4 meciuri, și va continua astăzi […] Citește!

Incendiul de lângă fabrica de armament din Brașov: Ambasadorul rus, chemat la MAE. Moscova respinge acuzațiile și cere dovezi

Tensiunile diplomatice dintre România și Federația Rusă au crescut după convocarea ambasadorului rus la București, Vladimir Lipaev, la Ministerul Afacerilor […] Citește!

ambulanta

Probleme financiare în spitale și la Ambulanță. Ministrul Sănătății anunță o evaluare la nivel național

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a cerut o evaluare a situației financiare și a deficitului de personal din spitalele aflate în […] Citește!

Fraudă uriașă cu fonduri europene în România: 237 de proiecte suspecte și un prejudiciu de 3,5 milioane de euro. Trei persoane, trimise în judecată

O anchetă de amploare a Parchetului European (EPPO) a scos la iveală o presupusă schemă de fraudare a fondurilor europene […] Citește!

Criza de la Cernavodă ar putea lua sfârșit. Debitul Dunării începe să crească, iar autoritățile pregătesc repornirea unui reactor

Centrala Nucleară de la Cernavodă ar putea relua parțial producția de energie electrică în jurul datei de 15 noiembrie, după […] Citește!

Drum expres între Râmnicu Vâlcea și Autostrada Sibiu–Pitești: Proiectul a trecut de prima etapă, dar finanțarea rămâne o problemă

Planurile pentru construirea unui drum expres care să lege municipiul Râmnicu Vâlcea de Autostrada Sibiu–Pitești, în zona Tigveni, încep să […] Citește!

Transfăgărășanul se închide din cauza ninsorii și a ceții. Ce sector va fi afectat

Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) se închide marți, 27 octombrie 2026, de la ora 18:00, pe sectorul cuprins între […] Citește!

Scandal în Poliția Timișoara: Agent trimis în judecată după ce ar fi dezvăluit unui infractor unde se află un seif cu bani într-o locuință

Un agent de poliție din Timișoara a fost trimis în judecată, fiind acuzat că ar fi folosit informații confidențiale obținute […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

dan-andronic-editorial

Un prieten nu îți trimite sabotori. Despre Măicuța Rusia

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete