Vineri 7 martie, poliţiştii din cadrul IPJ. Argeş – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu poliţiştii Formaţiunii de Investigaţii Criminale Costeşti şi cu sprijinul Serviciului Acţiuni Speciale au efectuat 4 percheziţii pe raza comunelor Recea şi Izvoru, la locuinţele unor persoane, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de vânătoare prin folosirea ogarilor sau metişilor de ogari şi pe timpul nopţii. În fapt, 5 persoane sunt bănuite că, în data de 06.03 a.c., au braconat pe un fond de vânătoare situat într-un ţarc de aproximativ 10 ha din comuna Recea, două exemplare căprior şi două exemplare lopătar. Ca urmare a percheziţiilor au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor coarne de cervide precum şi cantităţi de carne. Totodată au fost identificaţi un număr de 6 câini metişi de ogari au fost predaţi în custodia reprezentanţilor unei asociaţii chinologice din Argeş, până la finalizarea cercetărilor. La acest moment sunt continuate cercetările faţă de două persoane – Ionuț Nicolae N. (25 ani) și Adrian S. (27 ani), ambii din Izvoru, cărora li s-a întocmit dosar penal – pentru săvârşirea infracţiunilor de vânătoare prin folosirea ogarilor sau metişilor de ogari şi pe timpul nopţii. Cei doi riscă între 1 și 5 ani de închisoare.
Adriana Gândilă
În următoarele zile vor fi încărcate cardurile cu primele pentru cariera didactică. Până când pot fi folosite sunele
Astăzi, 29 octombrie a.c., a avut loc la sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene...
0 Comentarii