Web Analytics

Percheziții în Argeș și în toată țara la mai multe grupări infracționale

de | 9.05.2018 08:35 | Actualitate

perchezitiiA

68 de percheziţii sunt în curs de desfășurare miercuri dimineață în toate judeţele României, într-un dosar al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Tg. Mureş, cu sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., la persoane bănuite de săvârşirea mai multor infracţiuni.

La data de 9 mai a.c., poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Tg. Mureş, sub coordonarea procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Tg. Mureş, desfăşoară, în toate judeţele României și în municipiul Bucureşti, 68 de percheziţii într-o cauză penală, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, uz de fals, înşelăciune, constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi  fraudă informatică.

În fapt, începând cu anul 2013, mai multe persoane de pe teritoriul judeţului Mureş şi nu numai, având calitatea de cadre medicale (medici de familie, medici de specialitate, asistenţi medicali), ar fi falsificat în mod repetat înscrisuri oficiale, respectiv bilete de trimitere, prescripţii medicale şi registre, prin care au atestat fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului (diagnostice fictive, efectuarea de consultaţii, dispozitive medicale recomandate fictiv). 

Acţiunea este efectuată  cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – I.G.P.R., precum şi al Serviciului Judeţean Anticorupţie Mureş şi al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală – Direcţia Regională Sibiu.

La activităţi participă poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş.

 

 Foto Arhivă

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii