Web Analytics
scris miercuri, 10.12.2014

Percheziţii DNA la firme şi instituţii publice suspectate de corupție în Argeş

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2014. În cursul zilei de 10 decembrie 2014, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 48 locații situate în mun. București și județele: Timiș, Cluj, Brașov, Sibiu, Argeș, Prahova, Arad, Suceava, Galați, Iași și Constanța, din care 20 sunt instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Alex Vlaicu

Percheziţii DNA la firme şi instituţii publice suspectate de corupție în Argeş

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

𝐒𝐢𝐧𝐝𝐢𝐜𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐭𝐮𝐫𝐢𝐬𝐦𝐞 𝐃𝐚𝐜𝐢𝐚 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐜𝐢𝐩𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐦𝐢𝐭𝐢𝐧𝐠𝐮𝐥 di𝐧 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢, pe 12 noiembrie! Lista revendicărilor

𝟓𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐦𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢 𝐚𝐢 𝐒𝐢𝐧𝐝𝐢𝐜𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐭𝐮𝐫𝐢𝐬𝐦𝐞 𝐃𝐚𝐜𝐢𝐚 (SAD) vor fi prezenți miercuri, 𝟏𝟐 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, de...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Câmpulungul nu vrea sediul OTP Bank

Instituirea calității de oraș istoric a Câmpulungului, având o suprafață mare declarată sit urban, face ca regimul tranzacționării imobilelor să fie...