Pensionarii care au primit bani în plus după recalculare și au acum pensii mai mari de 2000 de lei nu vor mai beneficia de cardurile sociale pentru alimente, în valoare de 250 de lei. Mai mult decât atât, aceștia vor plăti și un impozit de 10% pentru sumele care depășesc 2000 de lei.
În acest moment sunt aproximativ 2 milioane de pensionari care au o pensie mai mică de 2000 de lei și beneficiază în continuare de acest ajutor social. Dar, dacă în acest an valoarea voucherelor este de 250 de lei, acestea fiind acordate o dată la două luni, începând de anul următor acestea vor fi înjumătățite, adică românii vor primi doar 125 de lei, o dată la șase luni. Cu alte cuvinte, cei incluși în program vor primi doar 250 de lei pe an față deci 1500 de lei, cât primesc în prezent.
Citește și: Detalii șocante din cazul Bulai: „Una dintre studentele noastre a fost înfometată”
Milioane de pensionari încă așteaptă, cu sufletul la gură, să primească acasă decizia de recalculare. Poșta Română trebuie să distribuie toate plicurile până la finalul acestei luni. Iar din septembrie începe livrarea pensiilor recalculate. În total, peste 80% dintre pensii au fost majorate după recalculare. Pensia medie, care în acest moment este de 2250 de lei va crește, din septembrie, la 2761 de lei.
0 Comentarii